Sari la conținut

Fost ministru cu averea confiscată. Instanța: Dan Ioan Popescu nu poate justifica 200.000 de euro

Curtea de Apel îi obligă pe Dan Ioan Popescu şi pe soţia sa să plătească la buget suma de 200.000 de euro în momentul în care decizia devine irevocabilă. Deocamdată nu este şi poate fi atacată cu recurs.

Dosarul are peste opt ani vechime. La jumătatea anului trecut, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a casat o sentință de confiscare a peste 900.000 de euro din averea familiei Popescu şi a trimis cauza la rejudecare. Acum, Curtea de Apel a constatat că fostul ministru nu poate justifica cu veniturile sale cheltuieli de 200.000 de euro.

Dan Ioan Popescu a fost ministru al Industriei, transformat mai apoi în portofoliul Economiei, între 2000 şi 2004. În mandatul său au fost privatizate companile din sectorul enegetic. Petrom a fost vândută grupului austriac OMV. Distribuţiile de gaze au fost vândute - una către E.on, iar celalată către Gaz de France. De asemenea, au fost date şi patru sucursale Electrica. Toate aceste companii erau în subordinea ministerului condus de către Dan Ioan Popescu.

Iar vânzările de la acea vreme s-au remarcat prin banii puţini încasaţi de stat. De pildă, Enel a cumpărat Electrica Banat şi Electrica Dobrogea într-o tranzacţie de 112 milioane de euro. Însă preţul efectiv plătit către stat a fost de doar 35 de milioane de euro.

În mandatul lui Dan Ioan Popescu, Dinu Patriciu, patronul Rompetrol, a beneficiat de eşalonarea la plată a unei datorii la buget de 600 de milioane de dolari. Iar ministrul Industriilor de atunci a fost unul dintre cei care au sprijinit activ ajutorul de stat. Datoria era transformată în obligaţiuni în favoarea statului pe şapte ani, iar Rompetrol plătea doar dobânzi. La scadenţă, în toamana lui 2010, noul patron, Kazmunaigaz, a plătit o mică parte, iar restul datoriei a fost convertită în acţiuni Petromidia în favoarea statului român.

Dinu Patriciu şi Dan Ioan Popescu au fost apropiaţi, chiar şi în ultimi ani. Potrivit unor informaţii de presă, negate însă oficial, Dan Ioan Popescu ar fi preluat de la Dinu Patriciu controlul asupra societăţii Marexin, firma care voia să exploateze nămolurile sapropelice din Marea Neagră, un sol bogat în ţiţei. Transferul s-ar fi făcut chiar înainte de moartea lui Dinu Patriciu, în vara acestui an.