Fost primar, arestat pentru act sexual cu minori. După gratii au ajuns și 3 persoane care l-au șantajat cu publicarea unor filmări

Data publicării:
primar arestat minori

Un bărbat de 65 de ani, fost primar într-o comună din județul Brașov, a fost arestat pentru acte sexuale cu minori. În arest au ajuns și trei persoane care l-ar fi șantajat cu publicarea unor filmări cu abuzurile.

Procurorii dețin probe care privesc abuzuri repetate, comise de fostul primar asupra unor minori. Un apropiat al edilului a filmat scenele, iar imaginile au ajuns la mai mulți localnici dintr-o comună învecinată, în care bărbatul are o casă de vacanță.

Investigația autorităților a stabilit că unele dintre persoanele care au intrat în posesia filmului l-au șantajat pe fostul primar cu publicarea imaginilor. Au pretins și au primit de la el sume importante de bani.

Vlad Teodorescu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie, Brașov: De la 100 de lei până la 3.500 de euro, o parte din aceste sume au fost plătite, într-adevăr.

Fostul primar și trei dintre cei care l-ar fi șantajat au fost arestați pentru 30 de zile.

În comunitatea din care provin victimele și presupușii autori ai șantajului, oamenii îl consideră nevinovat pe bărbatul de 65 de ani.

Localnic din Vulcan: Cineva îl șantajează foarte ciudat, poate că din cauza că au dus copiii acolo, i-au ajutat, le-au cumpărat haine, le-au cumpărat telefoane.

Localnică din Vulcan: Era un om bun, ajuta pe oricine, eu am văzut mulți copii care mergeau la mașină acolo la ei și le dădea bani, dar n-am văzut să facă altceva.

Procurorii și polițiștii de la Crimă Organizată îi cercetează pe presupușii autori ai șantajului, într-un alt dosar penal, pentru deținere de materiale care conțin pornografie infantilă.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...