Sari la conținut

Fost şef al Jandarmeriei, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

 

În acelaşi dosar au fost condamnaţi, tot la trei ani de închisoare cu suspendare, Ion Crînguş, fostul adjunct al lui Silion la Jandarmeria Română, Costică Neculai, Doru Chilibon, Iulian Lixandru, Mihai Traian şi Dan Ştefan Rusu.

Mircea Niţoi şi Paul Pânişoară au primit pedepse de trei ani de închisoare cu suspendare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a mai dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri referitoare la concursul organizat în octombrie 2008, printre care şi rezultatul obţinut de Paul Pânişoară.

Prin decizia dată în fază de apel a fost menţinută sentinţa de la prima instanţă a dosarului, pe care cei nouă au primit-o în 13 martie 2014.

Decizia luată miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul lunii octombrie 2006, prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, cu sprijinul lui Dan-Ştefan Rusu, Paul Pânişoară a susţinut examenul de admitere în corpul subofiţerilor şi a fost reîncadrat în IGJR, la Baza de Administrare şi Deservire - UM 0260 Bucureşti.