Sari la conținut
News Alert

Începe procesul lui Dan Adamescu

Toţi cinci se află în arest la domiciliu. Omul de afaceri Dan Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Patronul Astra Asigurări este judecat pentru dare de mită, în stare de arest la domiciliu, într-un dosar în care sunt vizaţi şi patru magistraţi de la Tribunalul Bucureşti.

Dan Adamescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în stare de arest sub acuzația de dare de mită. El va fi judecat alături de patru judecători de la secția de litigii comerciale a Tribunalului București.

Patronul Astra Asigurări este în arest din luna iunie. Judecătorii au motivat arestarea preventivă prin faptul că ar fi încercat să influenţeze unii dintre martorii din dosar. Spre exemplu, el ar fi încercat să o influenţeze pe o angajată a cărei semnătură apărea pe documentele care avizau ieşirea dintr-un cont al unei societăţile administrate de Dan Adamescu a unei sume de bani care fi ajuns la judecători.

Un alt motiv care a stat la baza arestării preventive este – în opinia judecătorilor - averea impresionantă a acestuia, el fiind al doilea cel mai bogat român. Astfel, spun magistraţii, în ipoteza în care ar fi fost lăsat în libertate, s-ar fi creat impresia în spaţiul public că banii acestuia ar fi putut cumpăra orice, inclusiv justiţia.

Dan Adanescu este acuzat că a dat mită unor judecători ca să-şi salveze de la insolvenţă una dintre firme.

Cu o zi înainte de începerea perchezițiilor la domiciliul şi la firmele lui Dan Adamescu,avocatul acestuia s-a sinucis aruncându-se în fața metroului, la stația Universitate.