Sari la conținut

CCR îl reclamă pe judecătorul care a vorbit de complotul împotriva statului de drept

Curtea Constituțională a sesizat Inspecția judiciară cu privire la „conduita” judecătorului Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanța. Este vorba de judecătorul care a criticat dur decizia CCR din 27 februarie, referitoare la conflictul juridic care ar fi fost creat între puterile statului de ancheta DNA pe modul de adoptare a OUG 13.

Ciprian Coada radiovacanta.ro

Sursă foto: radiovacanta.ro

Printr-un comunicat de presă, Curtea Constituțională a anunțat, luni, sesizarea Inspecției judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Motivul? „Conduita pe care domnul Ciprian Coadă, judecător la Curtea de Apel Constanța - Secția penală, a ales să o adopte în mod public față de soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017 referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție”.

Judecătorul Coadă a realizat o analiză dură a deciziei CCR, dar și a stării Justiției în România într-o postare intitulată „Ordinea de zi: În căutarea prestigiului pierdut”, publicată pe 14 martie pe portalul juridice.ro. Magistratul susține că Justiția a fost „transformată în sacul de box al politicienilor”, că se poate vorbi de un complot împotriva statului de drept și că judecătorii CCR și-au depășit atribuțiile atunci când au făcut analiza dosarului de la DNA și au spus că trebuia dată o soluție de clasare.

Fragmente din analiza judecătorului de la Curtea de Apel Constanța:

„Ceea ce suprinde şi dezamăgeşte în motivarea deciziei Curţii Constituţionale este însă examenul de constituţionalitate al falsului conflict, care nu doar că depăşeşte limitele sesizării, dar reprezintă un derapaj de la competenţele funcţionale conferite prin lege şi Constituţie, interferând într-un domeniu rezervat organelor judiciare, singurele în măsură să stabililească dacă faptele de natură penală sesizate în procesul de elaborare şi de adoptare a actelor normative există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. (...)

Observând motivarea ce stă la baza sesizării, ne întrebăm retoric dacă nu cumva demersul de soluţionare a unui asemenea conflict nu a fost decât o manevră premeditată, menită a consacra o inedită formă de imunitate parlamentară şi ministerială, ce nu îşi găsea o acoperire legală, printr-un mecanism pe cât de ingenios şi oportun, pe atât de necesar într-o democraţie fragilă, ca România, recurgându-se la intervenţia Curţii, graţie caracterului obligatoriu al deciziilor sale.

Cum altfel ar putea fi caracterizat rezultatul acestui demers, concretizat într-o decizie obligatorie a Curţii Constituţionale, care, pe lângă faptul că introduce o nouă formă de imunitate, din punct de vedere constituţional, vine să reglementeze şi o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptelor comise în exerciţiul activităţii de legiferare, încă neconsacrată în Codul penal, dar care, cel mai probabil, va fi propusă ca amendament, invocându-se caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii, ca principal motiv al armonizării legislaţiei penale cu Constituţia. (...)

Prevăzători ca şi cu alte ocazii, unii politicieni par să îşi asigure imunitatea şi în cazul altor legi, cum este şi mult discutata lege a graţierii, reuşind să forţeze o soluţie de clasare în ancheta penală aflată în derulare şi să blocheze orice viitoare anchetă ce ar putea investiga faptele de natură penală comise în derularea procesului legislativ.

Aceasta întrucât decizia Curţii nu conţine niciun fel de circumstanţieri, iar diferiţi actori pe de scena politică şi mass-media invocă în mod trunchiat şi raportul Comisiei de la Veneţia, privind Relaţia dintre răspunderea politică şi răspunderea penală a membrilor Guvernului. (...)

De aceea, mi se pare mai potrivit ca în loc să discutăm despre o lovitură de stat, ar trebui să discutăm despre un complot împotriva statului de drept, cu ample şi multiple ramificaţii în aparatul de stat sau despre o veritabilă acţiune conspirativă, aflată încă în desfăşurare, dar care, spre deosebire de evenimentele din anii 1989-1990, este îndreptată împotriva justiţiei şi instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale şi politicii externe, bazată pe un amplu mecanism de manipulare, dar mai ales pe o mişcare programatică, întemeiată pe o profundă schimbare de macaz. În paranteză fiind spus, infracţiunea de complot prevăzută de art. 167 din Codul penal 1968 nu se mai regăseşte în actualul Cod penal, ca infracţiune distinctă contra siguranţei statului şi mă întreb, de ce? (...)

Practic, fie că ne place, fie că nu, abordarea Curţii Constituţionale legitimează abuzul de putere şi face posibilă distrugerea cu bună ştiinţă a statului, prin intermediul unor activităţii de legiferare, fără teama de eventuale repercursiuni, altele decât cele de natură politică, asigurând premisele unei dictaturi oligarhice, în care, din punct de vedere constituţional, pare că nu există şansele unei intervenţii democratice imediate, menite a înlătura deraierile de la ordinea firească a lucrurilor.

Mai mult decât atât, ceea ce este extrem de periculos este însăşi posibilitatea ca prin intermediul activităţilor de legiferare diferitele forme ale abuzului de putere să capete consistenţă, putându-se exprima în demiteri, acţiuni de politizare a aparatului de stat, reglementări contrare limitelor impuse de Constituţie, suspendare a unor prevederi constituţionale, diferite forme de expresie ale unui regim dictatorial, chiar şi cu accente extremiste, iar exemplele pot continua la nesfârşit.

(...) Este oare acesta momentul cel mai potrivit în care să vulnerabilizăm România împotriva unor riscuri din ce în ce mai evidente de subminare a capacităţilor ei de reacţie, prin defăimarea instituţiilor statului de drept, prin prezentarea lor ca instituţii de forţă şi prin diminuarea capabilităţilor de luptă împotriva criminalităţii gulerelor albe, reţelelor de spionaj, terorismului, criminalităţii cibernetice şi altor asemenea ameninţări?

Răspunsul este cât se poate de simplu: nemaiputându-i controla pe judecători, politicieni de modă veche, dar şi unii de modă nouă, ce nu se sfiesc să le urmeze exemplul antecesorilor lor, plecând de la experienţa unor state, precum Italia sau Franţa, încearcă că submineze anchetele penale încă din faza de debut, pentru ca faptele grave de corupţie să nu mai fie deferite instanţelor.

(...) În acest context, pentru a oferi un răspuns tuturor acestor dileme, nu putem decât să constatăm cu tristeţe, că în contextul situaţiei descrise, Curtea Constituţională se transformă, din păcate, în instrumentul unor interese de grup, limitând în modul cel mai evident cu putinţă şi cu depăşirea atribuţiilor ce îi sunt încredinţate, dreptul cetăţenilor de a investiga, prin intermediul organelor însărcinate cu înfăptuirea justiţiei, faptele de natură penală ivite în procesul de elaborare şi adoptare a legii, aspect ce pune serios la îndoială credibilitatea sa ca instituţie, în lipsa unor serioase garanţii de imparţialitate în exercitarea funcţiilor ce îi revin.”