Sari la conținut

L. Dragnea: Nu cred că poziţia lui Iohannnis că legile justiţiei trebuie îngropate este corectă

Avizul CSM pe Legile justiţiei este unul important, dar consultativ. Astfel că aleşii au dreptul să dezbată pachetul de legi, spune liderul PSD Liviu Dragnea. Drept pentru care coaliţia de guvernare va decide săptămâna viitoare când trimite modificările la legiel Justiţiei în Parlament. Cât despre reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, Liviu Dragnea spune că greşeşte atunci când spune că ar trebui făcute schimbări la proiectul legislativ.

„Nu cred că poziţia preşedintelui Iohannnis este poziţia corectă, că legile justiţiei trebuie să fie îngropate, trebuie să dispară pentru că CSM, adică procurorii şi trei judecători, au spus aşa, în condiţiile în care cea mai mare parte a magistraţilor susţine că trebuie să existe modificări ale legislaţiei”, a declarat Liviu Dragnea, referindu-se la poziţii exprimate de asociaţii ale magistaţilor, care au susţinut modificarea legislaţiei actuale din domeniul judiciar.

”Am citit azi mai multe puncte de vedere foarte bine articulate. N-am văzut în această zonă o respingere totală a acestor proiecte de lege. Dacă tot discutăm de majorităţi, dacă în CSM ar fi fost prezent si ministrul Justiţiei, poate era un aviz favorabil”, a apreciat liderul PSD.

Reporter. Preşedintele spune că au fost şi lideri europeni care şi-au arătat îngrijorarea faţă de acest pachet de legi, ce le trasnmiteţti?

Liviu Dragnea: Transmit cu mare respect să se informeze mai bine.

„Un astfel de răspuns (din partea CSM - n.r.) trebuie să dea mult de gândit inițiatorilor, aici nu e vorba de răspunsul unor persoane din CSM, s-au făcut întâlniri cu aproape toți magistrații și e, deci, rezultatul unui proces care a preocupat și a mișcat întregul sistemului de justiție. Or, răspunsuri simpliste de tipul că se opun reformei nu cred că sunt adecvate în această situație, trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat, trebuie văzut cum se poate construi reformarea sistemului, astfel încât să se facă împreună cu sistemul”, a declarat șeful statului. 

Întrebat dacă prin acest răspuns vrea să spună că legile justiției ar trebui retrase, președintele a spus că în opinia sa, „e nevoie de o nouă negociere a conținutului cu sistemul de justiție”, pentru că oamenii de acolo sunt foarte bine calificați, sunt magistrați care cunosc sistemul, legile. Cred că ar fi înțelept să se revină la faza de discuție cu sistemul”, a repetat președintele. 

Președintele a recunoscut că în discuțiile informale pe care le-a avut cu liderii europeni, unii au menționat „îngrijorări în legătură cu anumite evoluții care poate ar contraveni ideii de stat de drept” în România, dar a refuzat să spună din partea căror țări vin aceste îngrijorări. „Constat un interes crescut față de România și în esență pot să spun că mă bucură acest lucru. Dacă îi preocupă România și românii, e un lucru bun pentru noi. Măcar așa am un feedback, că se știe despre noi”, a declarat președintele. 

Întrebat ce efect au astfel de îngrijiorări, șeful statului a explicat că orice cunoaștere mai profundă a realităților românești până la urmă vor duce - speră el - la înlăturarea unor  temeri nefondate. „Întreaga tematică Schengen se bazează pe niște temeri care pot fi relativ ușor demontate, dacă cunoști situația din România. Avem niște granițe mult mai sigure decât majoritatea țărilor europene și aceste lucruri e bine să se cunoască”, a punctat președintele. 

În context, Klaus Iohannis a declarat că așteaptă „cu mare interes” raportul Comisiei Europene referitor la starea justiției din România.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea