Ambasadorul SUA: "Facem apel ca România să continue la fel de puternic lupta împotriva corupţiei"

Data actualizării: Data publicării:
klemm

Lupta împotriva corupţiei trebuie întărită - este mesajul Ambasadorului american la Bucureşti, care spune că Statele Unite îşi menţin critica privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.

Oficialul a făcut primele declaraţii după întâlnirea de acum două zile cu Liviu Dragnea. Au fost discuţii private, a declarat acesta, în cadrul cărora a recunoscut că a atins și subiectul constoversat al celor două ordonanţe. Părerea Statelor Unite ale Americii nu se schimbă însă cu nimic după aceste întrevederi. În ceea ce priveşte manifestaţiile din Bucureşti şi din ţară, Hans Klemm susţine că românii au tot dreptul să îşi exprime nemulţumirile şi să protesteze.

„Părerea mea, părerea Statelor Unite, părerea Ambasadei, este publică şi este menţionată în comunicatul pe care l-am dat miercuri împreună cu alte cinci ţări partenere. (...) Speranţa Statelor Unite în ceea ce priveşte nu numai România, ci şi celelalte state, este aceea ca partenerii, aliaţii, prietenii noştri să consolideze importanţa respectării legii şi să întărească lupta împotriva corupţiei. Nu vrem să facă paşi care să o destabilizeze. Acesta ar fi mesajul meu”, a declarat, vineri, la Constanța, ambasadorul Hans Klemm.

“În ultima săptămână, am văzut trei sau patru nopţi de demonstraţii mari şi paşnice nu doar în Bucureşti, ci şi în mai multe oraşe din ţară. Facem apel ca România să continue la fel de puternic lupta împotriva corupţiei. Acestea sunt intenţiile pe care Statele Unite le susţin cu putere”, a mai adăugat Hans Klemm, potrivit şi News.ro.

Întrebat dacă are un mesaj pentru Guvern, ambasadorul a spus că SUA îşi doresc ca lupta împotriva corupţiei să nu fie slăbită.

După Ambasada Statelor Unite la Bucureşti şi Camera de Comerţ Româno-Americană, şi Departamentul de Stat American a criticat modificarea Codului Penal prin ordonanţă de urgenţă. „Statele Unite sunt adânc preocupate de măsurile recent luate de Guvernul României, care subminează statul de drept şi reduc responsabilitatea pentru infracţiunile financiare şi de corupţie”, a declarat purtătorul de cuvânt în exercițiu al Departamentului de Stat, citat de agenţia Associated Press. Potrivit lui, România îşi riscă atât credibilitatea pe plan internaţional, cât şi atractivitatea pentru investitori.  

Noul șef al diplomației americane, Rex Tillerson, și-a preluat funcția oficial funcția la 2 februarie.

Citiți și:  Dragnea, despre scrisoarea celor şase ambasadori: Ne uităm cu foarte mare atenţie şi preocupare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoferii vor fi opriți pe anumite drumuri din România în această toamnă. De ce îi oprește Poliția și ce vor fi...
Digi FM
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era melodia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
51, 83 și 86 de ani. Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Al Pacino, trei exemple de măreție hollywoodiană...
Adevarul
Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a...
Newsweek
Se interzice cumulul pensiei cu salariu. Se elimină pensia anticipată. Pensiile cresc la 1 ianuarie PROIECT
Digi FM
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul tort pe care îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu...
UTV
Adela Popescu și Radu Vâlcan au întors toate privirile la premiera filmului „3 zile în septembrie”. Cei doi...