Șerban Nicolae: Sunt dispus să retrag amendamentele la Legea grațierii

Data actualizării: Data publicării:
Serban Nicolae, senator PSD_agerpres_septembrie 2015

Senatorul Șerban Nicolae a declarat, luni, că este dispus să retragă amendamentele controversate depuse la Legea grațierii, prin care cerea ca inclusiv corupții să poată fi grațiați. Anunțul a venit la scurt timp după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, anunțase că Șerban Nicolae va retrage amendamentele.

„N-am niciun fel de ambiție personală, n-am niciun fel de miză sau de interes, am prezentat o justificare pentru aceste amendamente, n-am făcut un amendament pentru a grația corupții, cum s-a spus într-un mod pe care nu îl mai calific, că iar se simt unii jigniți, dar nu există niciun fel de ambiție, deci, așa cum i-am spus și președintelui PSD, sunt dispus oricând să retrag aceste amendamente, mai ales că am văzut că sunt colegi care au spus că nu susțin”, a declarat Șerban Nicolae. 

El a precizat că va retrage amendamentele probabil la ședința comisiei juridice afectată acestei dezbateri. 

Totuși, întrebat dacă se poate considera că aceste amendamente sunt ca și retrase, Șerban Nicolae a răspuns: „De ce nu vreţi să aşteptaţi dezbaterea?”.

„V-am spus ceea ce am vorbit cu președintele Dragnea, i-am spus că sunt oricând dispus să le retrag, pentru că nu e o ambiţie personală”, a spus Șerban Nicolae, înainte de a continua, ironic și pe un ton ușor iritat: „L-am mai auzit pe unu' cunoscut pentru faptul că a identificat virtuţile cosmice ale pătrunjelului, care ştia el sigur că am luat bani şi că acuma sunt stresat că trebuie să dau banii înapoi. Nu am niciun fel de astfel de presiuni, dar mă rog, oamenii au libertatea să-şi imagineze tot felul de trăsnăi. Au foarte mult timp, au mintea foarte odihnită şi atunci alocă spaţiu şi neuroni pentru aşa ceva, dar mi-e greu să combat asemenea argumente”.

Întrebat dacă o decizie finală privind retragerea amendamentelor va interveni după 21 martie, Șerban Nicolae a spus că se va lua o decizie finală „după ce avem toate datele pe masă”. 

„Eu am solicitat la Administrația Națională a Penitenciarelor mai multe informații în legătură cu potențialele efecte, ca să ne dăm seama, poate nu mai e nevoie deloc de o lege a grațierii, sunt unii care spun că dacă nu putem rezolva mare lucru, mai bine să nu mai dăm deloc. Vedem și analizăm fără niciun fel de prejudecăți, în ciuda presiunilor”, a mai spus șeful senatorilor juriști. 

El a explicat de ce este totuși important ca dezbaterea pe legea grațierii să fie menținută: Toată lumea ştie că am avem un termen de dezbatere cu instituțiile publice. Nu aş vrea să-i iau prin surprindere pe cei pe care îi invit, să spun că ştiţi, v-am invitat degeaba, de fapt nu mai e, puteţi să mergeţi liniştiţi acasă sau a fost o păcăleală. Lucrurile nu se tratează în felul asta”.

Senatorul s-a declarat deranjat de modul în care a fost reflectată de presă inițiativa lui de a depune amendamentele, menționând în context Digi24. „Am văzut că pe unii îi supără şi dezbaterea, dacă nu dezbatem nu e bine, dacă dezbatem, de ce dezbatem. Să explic încă o dată faptul că nu am propus să fie exoneraţi de repararea prejudiciului cei care sunt grațiați şi am văzut la Digi24 ştire clară: Şerban Nicolae propune că cei graţiaţi să fie exoneraţi şi de răspunderea prejudiciului. Nu există niciun fel de ambiţie, nicun fel de presiune, afară de cea pe care o văd că să nu facem ceva sau ca să luăm o anumită decizie”.

Întrebat dacă Liviu Dragnea i-a spus explicat să retragă amendamentele, Șeban Nicolae a explicat: „Categoric. Mi-a spus că în opinia lui... Dragnea a spus că e și de principiu împotriva unei legi a grațierii, nu de acum, a spus-o întotdeauna. A zis că asta e opinia domniei sale, din punctul lui de vedere nu există niciun motiv de a excepta de la grațiere pe care i-a menționat, cu diferența că  cei condamnați pentru corupție să nu fie grațiați. E punctul lui de vedere, pe care îl respect, dar au fost și alți colegi”. 

Citiți și: Legea grațierii naște controverse în PSD

Legea grațierii. Şerban Nicolae: Dragnea a vorbit în nume personal. Nu a fost luată o decizie

Amendarea Legii grațierii. Primele declarații ale lui Șerban Nicolae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
„Cea mai bună decizie din viața mea”. Julia Roberts și Danny Moder au împlinit 24 de ani de căsnicie. Selfie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul are de suferit dacă faci asta în fiecare dimineață. Nu ai nevoie de o rutină complicată pentru a...
Digi Animal World
De ce nu este recomandată zgarda pentru câini în timpul caniculei. Avertismentul medicilor veterinari
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...