Legea pentru desecretizarea protocoalelor, contestată la CCR

Data actualizării: Data publicării:
Curtea Constitutionala_ccr (5)

Sesizarea a fost depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba despre un act normativ adoptat de Parlament care se referă la desecretizarea protocoalelor de colaborare încheiate de SRI cu instituții din justiție.

Potrivit proiectului de lege recent adoptat de Parlament, susținut de PSD și ALDE, prevede că că protocoalele trebuie desecretizate, iar angajații SRI sau din alte instituții care vor aduce în Parlament documente care dezvăluie aceste protocoale și efectele lor ar scăpa de răspundere juridică.

Decizia contestării a fost luată de Secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Principalul motiv pentru contestarea proiectului la CCR este lipsa de claritate a normelor adoptate de parlamentari, spun judecătorii.

Aceștia consideră că nu se precizează cum ar trebui să se aplice această lege, dacă ea ar intra în vigoare, și vorbesc despre un posibil val de contestații la decizii definitive pronunțate anterior în materie penală, dar care ar fi greu de soluționat deoarece legea nu prevede condiții clare prin care anumite decizii judecătorești în materie penală să fie anulate.

Din actul normativ adoptat de Parlament nu se înțelege care ar fi trebuit să fie efectul aplicării acestor protocoale în anumite dosare penale pentru ca deciziile pronunțate în consecință să fie anulate, mai spun magistrații în sesizarea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri