Sari la conținut

Leonard Doroftei, audiat la DNA 

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a venit luni la DNA, surse judiciare declarând că acesta va fi audiat ca martor în dosarul privind organizarea, de către Rudel Obreja, a galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, în 2011. Leonard Doroftei a declarat la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie că nu ştie exact pentru ce a fost citat, însă cel mai probabil va fi audiat în calitate de martor.

Prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupţie şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că acesta este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

 La ieșirea de la DNA, acesta a făcut câteva declarații. „Am fost intrebati de mai multe lucruri care s-au intamplat in perioada Obreja. Nu vedeti ce fata am? Mi-am luat costumul de duminica... ma strang pantofii de nu mai pot. Am descoperit ca nu mai avem sportivi, vrem sa readucem boxul unde ii e locul, sa invatam copiii sa fie profesionisti, sa priveasca ca niste profesionisti activ de boxer pentru ca e o lume frumoasa, in care trebuie sa demonstrăm ca suntem cei mai buni, vom reusi sa facem asta”, a spus Leonard Doroftei.

Acesta a declarat că procurorii l-au întrebat ce inaltime are, unde stă și i-au cerut codul numeric personal.

Pe aceeași temă