Sari la conținut

Ministerul Justiţiei a publicat pe site propunerile pentru legile justiţiei

Ministerul Justiţiei a anunţat că ministrul Tudorel Toader a transmis, azi, către Consiliul Superior al Magistraturii, spre avizare, proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Textul acestui proiect poate fi accesat aici.

"Proiectul își propune să aducă modificări, în principal, prevederilor privind evaluarea profesională, promovarea în funcții de execuție la instanțe și parchete, numirea în funcții de conducere la instanțe și parchete, reglementarea situațiilor în care magistrații sunt în imposibilitatea de a-și exercita funcția, precum și eficientizarea managementului instanțelor și parchetelor", se arată în expunerea de motive a proiectului postat pe site-ul MJ.

Ministerul Justiţiei invocă, în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de modificare a legilor Justiţiei, prevederi din ultimul raport MCV, o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi noile ”realităţi şi nevoie ale sistemului judiciar” care impun reformarea cadrului legislativ în domeniu.

”În ultimii ani a avut loc o reformă profundă a legislaţiei care constituie principalul instrument de lucru al sistemului judiciar realizată prin adoptarea celor patru coduri în materie civilă şi penală care au modificat competenţele instanţelor şi parchetelor, au reorganizat căile de atac, au generat tipuri noi de cauze şi proceduri, au determinat ample reorganizări ale secţiilor şi completelor instanţelor. Deşi unele modificări ale legilor justiţiei au fost promovate cu ocazia legilor de punere în aplicare a noilor coduri, totuşi există şi alte aspecte de ordin legislativ în acest domeniu ce se impun a fi supuse analizei şi dezbaterii publice”, se arată în debutul expunerii de motive al proiectului de modificare a legilor Justiţiei.

Ministerul susţine că în deceniul scurs de la publicarea legilor justiţiei realităţile şi nevoile sistemului judiciar s-au schimbat parţial, impunându-se reformarea lor, situaţie constată atât în practica Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi a celorlalte instituţii din sistemul de justiţie.

Este dat, cu titlu de exemplu, actualul sistem de evaluare a activităţii judecătorilor şi procurorilor care, în opinia ministerului Justiţiei, şi-a dovedit ineficienţa, nereuşind să evidenţieze diferenţele care trebuie să existe în mod inerent între judecători şi respectiv procurori.

De asemenea, în expunerea de motive sunt invocate o serie de decizii ale CCR prin care au fost declarate neconstituţionale mai multe prevederi din legile Justiţiei, precum procedura de revocare a membrilor CSM sau modalitatea de suspendare a unui magistrat.

”La elaborarea proiectului propus s-au avut în vedere propunerile Consiliului Superior al Magistraturii care, în calitate de garant al independenţei Justiţiei, are rolul de a aplica dispoziţiile legale privind cariera magistraţilor şi organizarea instanţelor, cărora le-au fost aduse modificări în urma discuţiilor în cadrul grupului de lucru consituit în acest sens în 2016”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului privind modificarea legilor Justiţiei.

Ministerul arată că prin această iniţiativă a încercat găsirea celor mai eficiente soluţii legislative ce pot îmbunătăţi activitatea şi organizarea sistemului judiciar, activitate a cărei calitate depinde în principal de calitatea resursei umane care realizează justiţia, în toate dimensiunile ei: cunoştinţe profesionale, echilibru, maturitate, seriozitate şi dedicare.

De asemenea, este invocat şi ultimul raport MCV al Comisiei Europene care stipulează că CSM a propus o modificare a sistemului de evaluare şi de promovare a magistraţilor.

În ceea ce priveşte eliminarea preşedintelui din procesul de numire a procurorilor şefi ai principalelor parchete şi menţinerea în acest proces doar a Ministerului Justiţiei – instituţia care propune - şi a Consiliului Superior al Magistraturii – instituţia care poate refuza o singură dată motivat -, ministerul arată că atât selectarea candidaturilor, cât şi numirea în funcţie de către CSM trebuie să se realizeze într-un mod deschis, transparent şi bazat pe merite.

Potrivit textului publicat, modificările ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Ministrul Justiției a răspuns, miercuri dimineață, criticilor venite după prezentarea ideilor de modificare a legilor justiției. Tudorel Toader a spus că a respectat procedura transparenței, fiind criticat că încă nu a încărcat pe site propunerile de modificare a legilor. Astfel, el a precizat astăzi că proiectul ce va fi trimis la CSM va fi în forma de săptămâna trecută și că prin prezentarea powerpoint nu a fost „o testare a ideilor”.

Ce a propus Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în 23 august, proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni.

Totodată, soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, potrivit modificărilor anunţate. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.                  

Potrivit aceloraşi propuneri, Inspecţia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. De asemenea, o altă propunere este ca la Institutul National al Magistraturii (INM) să se prezinte la examen doar candidaţii care au vârsta de peste 30 de ani şi 5 ani experienţă în domeniul juridic.

Legile propuse de Toader, contestate de procurori

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţi ai procurorilor din ţară, că aceştia nu şi-au însuşit propunerile de modificare a legilor justiţiei prezentate de ministerul pentru că afectează independenţa justiţei.

O primă obiecţie a vizat trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Minsiterului Justiţiei, despre care Lazăr a afirmat că nu este oportună, respingând şi argumentele conform cărora în Franţa funcţionează acest sistem.

De asemenea, procurorii nu sunt de acord cu modul de numire în funcţiile de conducere la Ministerul Public propus de ministrul Toader.

Potrivit acestuia, procurorii nu sunt de acord nici cu crearea unei direcţii pentru cercetarea magistraţilor.

Tot ieri, Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar, precizează ambasada SUA la Bucureşti, care îi îndeamnă pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale.