Sari la conținut

Ministrul justiției: În iunie voi iniția HG pentru inventarierea arhivei SIPA. Apoi vom vedea ce vom face cu ea: o vom distruge sau o vom păstra

 

FOTO: gov.ro

„SIPA (fostul serviciu secret al Justiţiei, n.r.) a fost defiinţată în 2006 şi se vorbeşte incorect când se spune despre ea (arhiva SIPA, n.r.) că nu ar fi secretă. Este în acest moment la ANP, nimeni nu intră şi nu foloseşte informaţii de acolo. Am prezentat în CSAT şi am primit mandatul de a iniția o hotărâre de Guvern pentru inventarierea arhivei de către o comisie, apoi vom stabili ce vom face cu ea. O distrugem parţial sau total sau o păstrăm. Se va face o comisie până la sfârşitul luni iunie”, a spus ministrul Raluca Prună, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a participat la ceremonia de instalare a noului procuror general al României, Augustin Lazăr.

Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.

Şapte ani mai târziu, în 2004, în urma scandalurilor potrivit cărora serviciul ar face poliţie politică, a devenit, prin Hotărâre de Guvern, Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA) şi, pentru prima dată, era obligată să prezinte Parlamentului rapoarte de activitate.

DGPA a fost desfiinţată doi ani mai târziu, prin decizie luată de ministrul justiţiei de atunci, Monica Macovei, care susţinea că MJ nu are nevoie de un serviciu secret.

După desfiinţarea DGPA, arhiva structurii a rămas în custodia Ministerului Justiţiei, fiind depozitată în sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Ministrul justiţiei declara şi la începutul lunii aprilie că arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) se află în conservare din 2006 la Administratia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi că a facut o propunere în CSAT privind inventarierea acesteia şi transferul ei.