Ministrul Justiției: Sunt convins că vom avea continuitate în lucrurile bune făcute până acum cu CSM

Data publicării:
robert cazanciuc 5503704-Mediafax Foto-Razvan Lupica

 

Ministrul a participat, luni, la şedinţa CSM în care a fost aleasă noua conducere a consiliului: judecătorul Adrian Bordea, în funcţia de preşedinte, şi procurorul Gheorghe Muscalu ca vicepreşedinte.

„În primul rând doresc să mulţumesc vechei echipe manageriale (a CSM - n.r.) pentru că din punct de vedere al Ministerului Justiţiei a fost o colaborare exemplară. Sunt absolut convins că şi în actuala echipă managerială vom avea continuitate în lucrurile bune făcute până acum, mai ales că dl. Bordea este cel care va asigura continuitatea”, a declarat Robert Cazanciuc, luni, la finalul şedinţei, informează Mediafax.

Cazanciuc a mai apreciat că este importantă colaborarea conducerii cu CSM în ansamblul său.

„Până la urmă contează colaborarea cu CSM în ansamblul său. Cei doi preşedinţi cu siguranţă contează, dar cel care decide în final este plenul consiliului şi din acest punct de vedere cu siguranţă va fi continuată conduita de anul trecut, aceea de garant al apărării indepedenţei justiţiei”, a mai spus ministrul.

Adrian Bordea a fost anterior vicepreşedinte al CSM, în timpul mandatului de preşedinte al procurorului Oana Schmidt-Hăineală.

Judecătorul Adrian Bordea şi-a anunţat, luni, cadidatura pentru funcţia de preşedinte al CSM, iar procurorii Bogdan Gabor şi Gheorghe Muscalu s-au înscris în cursă pentru funcţia de vicepreşedinte.

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat că este „o lacună a legii” faptul că în fiecare an trebuie făcute alegeri pentru şefia CSM, el spunând totodată că nu este îngrijorat că alegerile de astăzi de la CSM vor schimba trendul în justiţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita