Sari la conținut

MITĂ LA BAC. Fosta directoare de la Liceul Bolintineanu, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

FOTO: MEDIAFAX

Tribunalul Bucureşti anunţă astfel, la un an şi trei luni de la scandalul examenului de bacalaureat fraudat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, prima decizie în cazul fostei directoare COSTICA VĂRZARU. La ultimul termen de judecată, procurorii ceruseră instanţei condamnare cu executare. Tot atunci, fosta directoare a cerut să fie reaudiată şi a recunoscut că a strâns bani pentru ca absolvenţii de la liceul pe care îl conducea să obţină note mai mari la examenul maturităţii.

Scandalul fraudării examenului de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală a izbucnit pe 1 iulie 2013, chiar în ziua în care se desfăşura proba scrisă la limba şi literatura română. Zeci de procurori şi poliţişti au descins în şcoală cu puţin timp înainte de încheierea examenului. Aveau informaţii că unii dintre profesori şi directoarea liceului ar fi cerut bani în schimbul subiectelor de la examen.  

Profesorii au fost duşi cu autobuzul la audieri. La percheziţii, anchetatorii au găsit asupra examinatorilor 10 mii de lei pe care nu-i puteau justifica, 16 copii după rezolvarea subiectelor la proba de limba română şi lista candidaţilor care plătiseră pentru acest „serviciu”. Imediat, comisia de examinare a fost schimbată, iar conducerea liceului a fost demisă. Directoarea liceului, Costica Vărzaru, arestată preventiv, a admis că a aranjat la inspectorat să fie delegaţi anumiţi profesori în comisia de supraveghere.

„A încercat să ajute elevii să aibă un examen cât mai uşor, dar nu pentru a însuşi bani sau alte bunuri. (...) A făcut-o pentru elevi, liceu, ca să fie o promovabilitate mai mare”, afirma George Moloman, avocatul directoarei.

În ultima zi de examen, poliţiştii au venit cu două autocare pentru a duce la audieri aproximativ 100 de absolvenţi. Părinţii lor au reacţionat violent.

Primele senţințe au fost date la finalul lunii noiembrie anul trecut. Şefa comitetului de părinţi de la liceu şi o profesoară au fost condamnate de Tribunalul Bucureşti la doi şi, respectiv, un an de închisoare cu suspendare. Cele două şi-au recunoscut faptele. Directoarea liceului, Costica Vărzaru, arestată în iulie anul trecut, a fost eliberată din arest după aproximativ o lună în spatele gratiilor. 

Curtea de Apel din București este instanța care va pronunța decizia definitivă.