Sari la conținut

Mita la Medicină, mai mare decât în ministere

În ultimii şase ani, nicio lucrare de reabilitare din Universitatea de Medicină şi Farmacie din Capitală nu a scăpat nevămuită de directorul administrativ, Dan Pahoni, spun anchetatorii. Directorul administrativ ar fi cerut un comision de 40 la sută din valoarea contractelor indiferent că era vorba de renovarea căminelor sau de achiziţia de hârtie igienică, detergenţi sau săpun. Nici contractele de catering pentru cantine nu scăpau netaxate.

Reabilitarea a şapte cămine studenţeşti din Complexul Regie a costat Universitatea de Medicină un milion 330 de mii de lei. Potrivit anchetatorilor, Dan Pahoni ar fi încasat de la firmele beneficiare ale contractului 500 de mii de lei.

La fel s-a întâmplat şi în cazul Facultăţii de Medicină Dentară din incinta Spitalului de chirurgie oro-maxilo-facială din Capitală. Raportat la valoarea contractului, directorul administrativ ar fi pretins 250 de mii de lei.

Chiar şi pentru lucrările mai ample, precum renovarea căminelor, contractele erau atribuite pe bucăţi pentru a nu depăşi 15 mii de euro fiecare, sumă ce permitea negocierea directă şi nu presupunea organizarea unei licitaţii. Din toate aceste mici contracte s-a strâns un prejudiciu total estimat la un milion de euro. Totuşi, rectorul universităţii, medicul Ionel Sinescu, susţine că anul trecut, după verificări, Curtea de Conturi nu a găsit nereguli.

Cele zece firme care au obţinut contracte cu UMF din 2009 şi până acum au mai oferit servicii şi pentru Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 2 şi Universitatea de Construcţii.

Anchetatorii au descins la 32 de locuinţe şi sedii ale unor firme pentru a lua urma banilor.

Conducerea UMF susţine că directorul Dan Pahoni a demisionat din funcţie în urmă cu două săptămâni, la presiunea Consiliului Administrativ.