Sari la conținut

PROIECT. Pedepse mai mari pentru agresorii poliţiştilor. Pot ajunge la 11 ani de închisoare


ACTUALIZARE 13.30. Dacă asupra poliţistului se vor exercita acte de violenţă, loviri care nu îi pun viaţa în pericol, pedeapsa ar putea ajunge la un maxim de 3 ani şi patru luni de închisoare.

Dacă sunt exercitate acte de violenţă, iar poliţistul este nevoit să stea în spital sub 90 de zile pedeapsa ar urma să ajungă la 8 ani şi patru luni de detenţie.

Dacă perioada de spitalizare depăşeşte 90 de zile, pedeapsa ar urma să ajungă la 11 ani şi 8 luni de închisoare.

Totodată, dacă proiectul va fi aprobat, pentru accidentele involuntare, rănire din culpă, pedeapsa ar ajunge la cinci ani de închisoare.


Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un proiect de modificare a două articole din Codul Penal, respectiv, Articolul 257 - Ultrajul şi Articolul 279 - Ultrajul judiciar. Pedepsele pentru aceste fapte ar urma să fie majorate.

Conform inițiativei legislative, faptele, așa cum sunt ele prevăzute în Codul Penal, comise asupra unui polițist, jandarm, procuror sau judecător, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii urmează a se sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi.

Totodată, proiectul de modificare include majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcţionari publici care îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Proiectul de act normativ a fost înaintat Ministerului Justiţiei, acesta având competența de reglementare a cadrului normativ şi instituţional al sistemului judiciar.