Raluca Prună, la Digi24: În unele penitenciare carele de televiziune încurajau să se dea foc la cearşafuri, se filma, apoi lumea se calma

Data publicării:
Penitenciar Botosani-2

"Când creezi o aşteptare publică şi o mai şi alimentezi, tot public, sigur că pe fondul unei nemulţumiri justificate a persoanelor aflate în detenţie - pentru că avem condiţii precare, asta este foarte clar - singurul efect logic şi posibil era ca aceste persoane să protesteze", a spus Raluca Prună.

Ministrul a subliniat că în unele penitenciare, deţinuţii au fost încurajaţi de carele de televiziune să incendieze cearşafurile din celule.

"Au fost insule izolate de protest, sunt penitenciare în care nu s-a protestat, sunt penitenciare în care - n-am să le numesc, din respect pentru cei din penitenciarele respective -  erau încurajaţi de carele de televiziune: "Acuma daţi foc la cearşafuri!" şi deţinuţii scoteau un cearşaf, îi dădeau foc, se filma şi după aceea lumea se calma", a spus ministrul Justiţiei.

Raluca Prună a reluat ideea că nu intenţionează să propună vreo măsură de graţiere sau amnistie.

Săptămâna trecută, în aproape jumătate din penitenciarele din ţară au fost peste 750 de deţinuţi care au intrat în refuz de hrană. Unii dintre condamnaţi au escaladat acoperişurile închisorilor sau au incendiat obiecte din celule, protestând astfel faţă de condiţiile de detenţie.

INTERVIUL INTEGRAL

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...