Said Baaklini a fost condamnat la 7 ani de închisoare

Data publicării:
Omul de afaceri de origine libaneza Said Baaklini 5392658-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-1

 

Sentinţa de astăzi poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară.

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, în 10 februarie 2011, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru tentativă de stabilire cu rea-credinţă a taxelor având ca rezultat obţinerea fără drept unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform anchetatorilor, Said Baaklini ar fi cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare.

Pentru ca restituirea de TVA aferentă tranzacţiei fictive să nu fie verificată şi descoperită de către autorităţile de stat în domeniu, Said Baaklini a făcut demersuri pentru a exporta cele patru motoare către o societate comercială din Republica Guineea, încercând să îndepărteze aceste mărfuri de pe teritoriul României.

Având în vedere caracterul urgent al acestei măsuri, Said Baaklini a beneficiat de ajutorul lui Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CNAPM Constanţa. În cursul lunii noiembrie 2010, Eugen Bogatu, i-a furnizat informaţii şi i-a acordat consultanţă omului de afaceri libanez referitor la procedurile vamale şi la modalităţile de a evita controalele autorităţilor legal investite.

Bogatu a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...