Sari la conținut

Şase ani de închisoare pentru un fost şef al Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă

 

Trimis în judecată la finalul anului 2011, fostul şef al ANOFM a fost acuzat de procurori că a primit peste un milion de lei, şi 22.000 de euro de la opt angajaţi ai Agenţiei, implicaţi în două proiecte cu fonduri europene şi derulate de instituţie.

Silviu Bian le-a promis că, în schimbul banilor, va debloca sumele pentru cofinanţarea proiectului şi astfel angajaţii nu şi-ar fi pierdut banii câştigaţi din contribuţia la aceste proiecte.

Hotărârea instanţei supreme vine după ce, în primă instanţă, Silviu Bian a fost condamnat la nouă ani de închisoare, însă instanţele superioare au decis micşorarea pedepsei.