Sari la conținut

Senatul a respins o nouă lege a graţierii, susţinută de senatorul PC Cristiana Anghel

Senatorii au respins cu 67 de voturi împotrivă şi 3 abţineri iniţiativa senatorului PC Cristiana Anghel, urmând ca actul normativ să fie supus dezbaterii şi votului final în Camera Deputaţilor, for decizional.

Propunerea are în vedere graţierea completă a pedepselor de până la doi ani de închisoare şi reducerea cu o treime a celor până la cinci ani închisoare, cu un sfert a celor până la 8 ani închisoare.

Iniţiativa precizează că graţierea nu se aplică recidiviştilor, însă are efecte în cazul pedepselor de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.