Sari la conținut

Ultimul termen în dosarul „Loteria 1” s-a amânat

ACTUALIZARE ORA 17.00 Procesul a fost amânat, după ce un alt avocat și-a concediat avocatul.

___________________

George Copos este judecat pentru evaziune fiscală, după ce Ana Electronic, compania sa, a vândut în 2004 mai multe spaţii comerciale către Loteria Română. Anchetatorii susţin că suma încasată a fost mult mai mică decât cea primită în mod real, statul fiind prejudiciat cu aproximativ 1 milion de euro.

La termenul din aprilie, George Copos a plâns în sala de judecată

În momentul în care a fost dus în sală cu cătuşe la mâini, Copos a discutat câteva minute cu avocaţii săi. imediat după începerea şedinţei de judecată, când s-a aşezat pe banca din boxa acuzaţilor, fostul vicepremier a început să plângă.

Situaţia a fost sesizată de preşedintele completului, care a întrebat ce se întâmplă, însă nici unul dintre apărătorii lui Copos nu a putut oferi o explicaţie.

George Copos se află în prezent în închisoare, unde îşi ispăşeşte condamnarea în Dosarul Transferurilor.