Klaus Iohannis, despre șansele încheierii unui acord pe bugetul UE: „Nu sunt mai bune azi decât au fost ieri”

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis discuta cu lideri europeni la summitul pentru bugetul ue
Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat dezamăgit și sceptic, după primele runde de negocieri și discuții avute la Bruxelles cu liderii europeni, în ceea ce privește șansele ca România să obțină mai mulți bani din fondurile europene pentru coeziune și politica agricolă comună, din bugetul multianual al Uniunii Europene. 

„Discuțiile cu conducerea Consiliului European și a Comisiei Europene, au durat până la 6 dimineata, când am intrat la negocieri. Rezultatul e cel puțin dezamăgitor: nu s-au făcut progrese, pozițiile nu s-au apropiat. Încercăm să vedem dacă putem să obținem un progres în aceste negocieri. Majoritatea dintre noi suntem destul de sceptici”, a declarat președintele Iohannis, aflat la Bruxelles, unde se desfășoară reuniunea extraordinară a Consiliului European, dedicată bugetului UE.

Șeful statului a avut, vineri dimineaţa, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce lucrările reuniunii extraordinare a Consiliului European pe tema bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027 au fost întrerupte.

„Politica agricolă este un pilon de bază, trebuie finanțat, iar pentru România aceste fonduri sunt foarte importante”, a spus Iohannis, care a precizat că „au apărut în buget reduceri care ni se pare prea mari”.

„Părerile au fost împărțite. Sunt state membre care își doresc un buget considerabil mai mic. Majoritatea dintre noi ne dorim cel puțin bugetul propus sau mai mare”, a precizat șeful statului.

Liderii europeni se renunesc în aceste zile la Bruxelles, într-0 reuniune tensionată a Consiliului European, pentru a dezbate bugetul UE. Statele mari din Uniune doresc mai mulți bani pentru mediu, Inteligență Artificială și cercetare. Klaus Iohannis dorește alocarea unor fonduri substanțiale pentru politica de coeziune și agricolă, necesare dezvoltării României.

Iohannis a mai adăugat că, în cadrul negocierilor pentru bugetul UE, „trebuie să ne păstrăm optimismul” dar, în același timp, „șansele nu sunt mai bune azi decât au fost ieri”.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita