Sari la conținut

Klaus Iohannis, la schi în Munţii Şureanu

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, vineri, la schi în Munţii Şureanu, şeful statului coborând de mai multe ori pe pârtii şi oprindu-se pentru a se fotografia cu turiştii, scrie News.ro.

iohannis

Foto: Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat pe pârtiile din Munţii Şureanu, vineri, după ora 14,00, şi a stat în zonă câteva ore în care a schiat, dar s-a şi oprit din când în când pentru a se fotografia cu turiştii.

Una dintre tinerele care s-a întâlnit pe pârtie cu şeful statului a postat o fotografie cu acesta pe pagina de Facebook, adăugând mesajul ”Onoare pentru noi, onoare pentru tara, #rezist”.

Prezenţa şefului statului în plină zi de lucru la schi a fost semnalată şi de oamenii care au protestat la Alba Iulia cerându-i demisia. Cei aproape 1.000 de protestatari au scandat timp de peste două ore în faţa Prefecturii Alba lozinci la adresa lui Klaus Iohannis printre care şi una cu referire la excursia de relaxare pe care acesta a făcut-o la schi: ”Iohannis schiază, Alba protestează!”.

Domeniul Schiabil Şureanu are nouă pârtii de schi şi se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu.