Kremlinul spune că „soarta lui Zelenski este pecetluită”. Peskov: „Panica în rândul ucrainenilor crește”

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Peskov si Vladimir Putin tete a tete
Dmitri Peskov, portavocea lui Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, susține, într-un interviu pentru presa rusă, că soarta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski este „pecetluită”, iar armata ucraineană este în panică.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al Kremlinului au fost preluate de presa ucraineană. Peskov spune că ucrainenii vor pune la îndoială legitimitatea președintelui lor.

 „Mi se pare că soarta lui Zelenski este cu siguranță pecetluită. Și foarte curând va veni un moment în care mulți oameni, inclusiv în Ucraina, îi vor pune la îndoială legitimitatea. În orice caz, chiar și din punct de vedere juridic, acest lucru se va întâmpla, și va trebui să se justifice cumva. Dar pentru noi, obiectivul este să continuăm operațiunea militară specială [războiul împotriva Ucrainei], să ne protejăm și să îndeplinim sarcinile care au fost stabilite inițial”, a spus Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat că „panica crește pe partea ucraineană în prima linie”, susținând că deține „informații de primă mână”.

„Este foarte important pentru noi să menținem impulsul și să nu ne oprim”, a spus el.

Peskov a mai susținut că „cealaltă parte”, pe care a descris-o drept „Occidentul colectiv plus unu”, va testa Rusia. „Principalul lucru pentru noi este să nu arătăm nicio „slăbiciune”, a adăugat el.

Citește și Nu există motive pentru negocieri de pace cu Ucraina, spune Kremlinul

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri