Marius Budăi dă asigurări că pensiile vor fi plătite până în 15 ianuarie: Verific din 30 în 30 de minute

Data actualizării: Data publicării:
Marius Budăi la o ședință.
Social-democratul Marius Budăi le transmite pensionarilor că se vor găsi bani pentru pensii.

Toate pensiile vor fi plătite până pe 15 ianuarie, a dat asigurări ministrul Muncii. El a spus că cere rapoarte la fiecare jumătate de oră în legătură cu viramentele către Poștă.

"I-am rugat pe vechii şi noii mei colegi să îmi raporteze din 30 în 30 de minute câte case judeţene de pensii mai fac viramente către Poşta Română.

Aşa cum am promis, până în data de 15 se închide tot ceea ce înseamnă plata pensiilor care se livrează de către lucrătorii poştali", a declarat Marius Budăi la Antena 3.

Ministrul a mai spus că susține majorarea pensiilor și i-a acuzat din nou pe cei care au făcut PNRR-ul că au condamnat la sărăcie multe generaţii de seniori.

El susține că pensiile ar fi crescut cu mai mult de 10%, dacă România nu se angaja în fața Comisiei Europene că această măsura va avea un impact de doar 9,4% din PIB.

La sfârșitul lunii decembrie, Poşta Română a anunțat că în ianuarie distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, deoarece banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei începând cu 4 ianuarie, cum se întâmplă la fiecare început de an. Atunci, Marius Budăi a anunțat că a transmis conducerii Poștei Române să depună eforturi pentru ca pensiile pe luna ianuarie să fie plătite până în data de 15.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...