Marius Budăi: Salariul minim trebuie să crească în continuare, dar această creștere nu poate fi de pe o zi pe alta

Data publicării:
marius-budai-1536x1024
Marius Budăi, ministrul Muncii. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus sâmbătă că salariul minim trebuie să crească în continuare, precizând că această majorare nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că vor fi stricate planurile de business ale mediului de afaceri.

„Am avut o discuţie şi la sfâşitul lui decembrie 2022, am avut o hotărâre de Guvern, am discutat cu partenerii sociali în Consiliul Naţional Tripartit, unde s-a crescut salariul minim de la 2550 la 3000 de lei, cu 200 de lei în cadrul celor 3.000 de lei nefiscalizaţi, a înţeles şi statul să vină în sprijinul mediului privat cu această măsură plus cu discuţiile pe care le-am avut cu partenerii sociali din domeniul construcţiilor s-a ridicat salariul în construcţii de la 3.000 la 4.000, consider că salariul minim trebuie să crească, să fie o creştere în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că stricăm planurile de business ale mediului de afaceri şi aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri. Vedem în acest an dacă mai este oportună o creştere, din punct de vedere financiar pentru salariaţi sigur că este, dar trebuie să avem aceste discuţii, deocamdată nu se pune problema”, a declarat Marius Budăi pentru Antena 3.
 
În ce privește legea salarizării din sistemul public, ministrul Muncii spune că este în lucru. „Despre legea salarizării din sistemul public - suntem în discuţii cu fiecare minister în parte, agreem solicitările dumnealor, le concentrăm într-un material, facem o analiză de impact împreună cu Banca Mondială, avem o linie de dialog ulterioară şi o direcţie de mers pornind de la legea 153, de la analiza pe legea 153 după care declanşăm discuţiile cu partenerii sociali, cu sindicatele pentru că aşa este normal să avem partenerii sociali într-adevăr parteneri în această reformă”, a explicat ministrul Muncii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...