Minculescu și doi colegi părăsesc Iris. Ce se va întâmpla cu formația

Data publicării:
iris

Solistul Cristi Minculescu, chitaristul Valter Popa şi basistul Doru Borobeică părăsesc grupul Iris la finalul lunii august, a confirmat pentru News.ro toboşarul şi fondatorul trupei, Nelu Dumitrescu, care a declarat că formaţia merge mai departe, într-o nouă formulă „extraordinară”, şi va lansa noi piese începând cu luna septembrie.

Contactat telefonic, Nelu Dumitrescu a declarat pentru News.ro că va continua sub numele Iris cu Relu Marin (clape) şi cu alţi artişti pe care îi va anunţa în curând.

„Eu m-am tratat de cancer timp de şapte luni. După ce am venit din spital, mi-au întors spatele. Aşa se întâmplă de un an. În timpul ăsta, el (Cristi Minculescu, n.r.) i-a convins pe ceilalţi doi, Valter Popa şi Doru Borobeică, să îşi facă drumul lor. Eu o să rămân cu Relu Marin”, a explicat Nelu Dumitrescu.

El a precizat că în luna august se încheie contractul pe care Minculescu l-a semnat cu Iris şi că, din acel moment, fiecare va începe alte proiecte. 

„La o vârstă înaintată, nu te mai poţi juca. Eşti în linie dreaptă. Este treaba lor. O să spună că nu ne mai înţelegem muzical”.

Contractul muzicienilor se încheie pe 26 august, când Cristi Minculescu & Iris vor concerta la Zalău.

„O să vin cu altă formulă, pe care o să o anunţ săptămâna viitoare. Este o formulă extraordinară şi avem deja cântări stabilite pentru septembrie şi octombrie”.

Nelu Dumitrescu a adăugat: „M-am zbătut toată viaţa şi am încercat. L-am primit cu braţele deschise înapoi, în condiţiile date de el - Cristi Minculescu & Iris -, dar să faci aşa ceva... Colegii, presa şi oamenii apropiaţi au dorit să fim din nou împreună. Mereu au fost probleme, dar asta se întâmplă peste tot şi se rezolvă. Acum el a făcut pasul ăsta. El a creat dezbinare în trupă. Iris merge mai departe. Vom lansa şi piese noi - pentru că tot el nu a vrut în perioada asta să compună. În septembrie vom lansa un single, iar la anul vom sărbători 40 de ani, pentru că, de ce să nu spun, nu a avut chef să se implice anul ăsta, când se împlineau”.

La finalul anului 1975, Nuţu Olteanu - chitară, Emil Lechinţeanu - bas şi Nelu Dumitrescu - tobe au pus bazele grupului Iris. Formaţia a debutat în 1977. De atunci, trupa a susţinut peste 5.000 de concerte. De-a lungul timpului, din trupă au făcut parte Sorin Chifiriuc - chitară (1979), Adrian Ilie - chitară (1980), Florin Ochescu - chitară (1982) şi Dan Bittman - voce (1983). Cristi Minculescu s-a alăturat formaţiei în 1980, Doru Borobeică - bas, în 1984, Valter Popa - chitară, în 1986, şi Relu Marin - clape, în 2002. Iris a lansat 16 albume (materiale de studio, compilaţii şi înregistrări live), iar printre cele mai cunoscute single-uri se numără ”Trenul fără naş”, ”Pe ape”, ”Strada ta”, ”Floare de iris”, ”Cine mă strigă în noapte”, ”Valuri”, ”Somn bizar” şi ”Mătase albă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima prognoză pentru iarna 2026-2027. Fenomenul meteo care ar putea schimba vremea în Europa
Digi FM
Trump este „fericit” că prinţul Harry şi Meghan au părăsit SUA: „Dacă eram familia regală, nu-i primeam...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, apariție provocatoare într-un body roșu extrem de decupat. Ținuta minusculă i-a lăsat la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Așa arăta Zendaya în copilărie! Actrița a împlinit 30 de ani, iar mama ei a publicat o fotografie adorabilă
Adevarul
România și FBI au destructurat un botnet activ de 23 de ani. Peste 11 milioane de IP-uri, asociate cu rețeaua
Newsweek
Judecătoare cu 12.000€ salariu, a ieșit la pensie cu 7.000€. După câteva luni s-a făcut notar. Legea permite
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dispozitivul cât o monedă care poate prelua controlul unui avion. Costă mai puțin de 100 de dolari
Digi Animal World
O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Film Now
George Clooney, discurs memorabil la Veneția. „Am 65 de ani. Te speli pe dinţi şi îţi spui: Vai, arătau mult...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...