Nicușor Dan, după ce Tudor Chirilă s-a plâns de gălăgia din Herăstrău: Se vor schimba lucrurile cu noua conducere a Poliţiei Locale

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - FEDERATIA DE GIMNASTICA - CONFERINTA - 29 AUG 2023
Nicușor Dan, primarul Capitalei. Inquam Photos / George Calin

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a precizat, cu referire la postarea lui Tudor Chirilă privind zgomotul de la localurile din Parcul Herăstrău, că lucrurile "se vor schimba", acum că a fost pusă o nouă conducere a Poliţiei Locale. Într-o postare pe Facebook, artistul s-a plâns de gălăgie, care este propagată de luciul apei lacului Herăstrău, și i-a întrebat pe Nicușor Dan, Clotilde Armand și pe Raluca Turcan ce măsuri vor lua pentru parcul-monument istoric, care s-a transformat în "hub de discoteci" și tulbură noaptea liniștea celor din zonă.

Chestionat, joi într-o emisiune difuzată de postul B1 TV, despre postarea pe pagina de Facebook a artistului Tudor Chirilă, Nicuşor Dan a explicat că lucrurile se vor schimba, acum că există o nouă conducere la Poliţia Locală

"Aici are dreptate, în ceea ce priveşte faptul că «tăguieşte» două persoane, pentru că este unul din locurile în care există o suprapunere de competenţă între Poliţia Locală a municipiului şi Poliţia Locală a Sectorului 1 şi de asta scrie către cei doi primari care conduc cele două poliţii locale.

Sunt mai multe secţiuni ale problemei. În primul rând, că autorizaţiile acelea sunt date, adică, chiar dacă putem să ne ducem în spate şi să vedem că acolo era spaţiu verde, acolo sunt nişte terase care funcţionează în baza unor autorizaţii pe care Primăria Capitalei le-a dat în mandatele anterioare. Eu nu am dat niciunul în mandatul acesta şi, din punctul acesta de vedere, nu poţi să te duci pur şi simplu să dai oamenii afară", a declarat edilul Capitalei.

Acesta a mai spus că mai are dreptate într-o privință, că problema reclamată este una de ordine publică și că Poliția Locală ar trebui să măsoare decibelii.

"Este o chestiune de ordine publică prin faptul că de la o anumită oră trebuie să te duci cu Poliţia Locală să măsori decibelii şi trebuie să fie linişte pentru toţi vecinii. După cum ştiţi, tocmai ce am schimbat conducerea Poliţiei Locale, şi asta e ceva ce o să facem", a mai spus Nicușor Dan.

Chestionat care fost motivul care a dus la schimbarea conducerii Poliţiei Locale, edilul general a explicat că instituția avea mai multe carențe în a răspunde nevoilor cetățenilor.

"Pentru că instituţia asta foarte importantă trena în foarte multe lucruri, în răspunsul la sesizările cetăţenilor, pentru că nu exercita corect controlul la taximetrie, în construcţii", a mai spus edilul Capitalei.

"Inclusiv acolo, la aşa-numita barieră din Centrul Istoric vedem taximetrişti care fac preţ şi poliţistul local e în altă parte. Lucrurile astea se vor schimba acum că am schimbat conducerea Poliţiei Locale", a conchis primarul Nicuşor Dan.

De ce s-a plâns Tudor Chirilă

Tudor Chirilă a scris, pe 28 septembrie, pe Facebook, despre zgomotul din parcul Herăstrău care este propagat de lacul Herăstrău şi i-a întrebat pe Nicuşor Dan, Clotilde Armand şi ministrul Culturii Raluca Turcan ce măsuri vor lua în acest sens.

"Azi noapte iar a fost festival în Herăstrău. Ce nu ştie Poliţia Locală Sector 1 sau poate nu înţelege, este că luciul apei propagă şi/sau amplifică sunetul, după caz. Astfel că poţi auzi discotecile «autorizate» (i)legal de pe străzile din apropierea podului Grant dacă locuieşti mai sus şi orientat spre nord, nord-est. Că e absurd şi imoral să transformi un parc-monument istoric în hub de discoteci, e o chestiune evidentă şi orice cetăţean dintr-o ţară europeană mai răsărită ştie asta. Doar că noi nu locuim într-o ţară normală, ci într-una de speciali, preocupaţi doar de vieţile lor, de copiii lor, de afacerile lor, de oraşul lor care e doar al lor, nu şi al «normalilor».

Când eşti client pe terasele alea din Herăstrău te simţi bine, noapte de vară, mai un şpriţ, mai o gagică, poate iese ceva. Te faci avioane după care te duci să te culci în linişte că, na, ai obosit să-ţi bubuie David Guetta în cap. Doar că locuitorii din zonă nu au parte de liniştea de care ai tu nevoie, client la terasă care te-ai distrat toată noaptea pe nesomnul altora.

Ei, tocmai pentru că nu poţi aştepta empatie şi exerciţii de substituţie de la toată lumea, există autorităţi. Care într-o ţară normală şi-ar face treaba. Aici doar pasează responsabilităţi care în final ajung tot în curtea celui prejudiciat.

Herăstrăul a ajuns ziua un parc insalubru, monument istoric şi noaptea un cartier de discoteci care deranjeaza locuitori de pe TOATE laturile parcului. Aşa ceva nici la Ibiza nu găseşti. Ăsta e rezultatul administraţiilor locale de treizeci de ani încoace, rezultatul haosului urbanistic şi rezultatul flexării legilor fără consecinţe drastice.

Pe cale de consecinţă, ne îndreptăm către autorităţile prezente. Aveţi de gând să faceţi ceva cu Herăstrăul? Nicuşor Dan Clotilde Armand Raluca Turcan Primăria Sectorului 1 Ministerul Culturii", a scris Tudor Chirilă.

Nicuşor Dan a anunţat, marţi, că Eduard-Valentin Stroe este noul director general al Poliţiei Locale Bucureşti.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că va fi reorganizată Poliţia Locală a municipiului Bucureşti şi vor fi aproximativ 200 de oameni pe teren, cu atribuţii în ordinea publică, iar acum sunt în jur de 130.

"O să avem aproximativ 200 de oameni care vor fi agenţi de teren. Acum sunt cam 130. Şi asta e partea de ordine publică. Şi o să avem şi aceste servicii de control care nu funcţionează aşa cum trebuie să funcţioneze, vor funcţiona: disciplina în construcţii, mediul, taximetrie, agenţi economici", a anunțat Nicuşor Dan, duminică, la Digi24

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri