Nouă dispută Firea-Guvern. Edilul anunță deschiderea teatrelor din București. Ministru: „E o ilegalitate”

Data actualizării: Data publicării:
gheorghiu firea colaj

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat astăzi că teatrele și instituțiile de spectacole administrate de Primaria Capitalei se redeschid pentru public începând din 15 iunie. Aceasta deși, conform hotărârilor Guvernului, spectacolele se pot desfășura doar în aer liber, cu reguli stricte.

ACTUALIZARE.Într-adevăr, între o sală de teatru și una de păcanele e o diferență! Parcă și virusul e mai cu... talent! La teatru! La păcanele trece neobservat, drăguțul de el!”, a fost reacția Gabrielei Firea după ce Grupul de Comunicare Strategică a precizat că nu se pot organiza spectacole în spații închise.

Guvern: se deschid sălile de joc, piscinele, sălile de fitness (fără duș), creșele și grădinițele private, mai întâi, se permit nunți/botezuri cu 50 persoane.

Primăria Capitalei: se redeschid teatrele, cu număr redus de spectatori, măști, distanță fizică, dezinfectanți, termometre.

Cică nu e bine!”, a scris edilul pe Facebook.


Cultura este esențială pentru viața unui oraș așa că am decis, împreună cu managerii teatrelor din București, reluarea treptată a spectacolelor cu public, acest anunț fiind așteptat de sute de artiști și mii de bucureșteni. Bucureștiul are la dispoziție, pentru desfășurarea activităților culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol, iar criza sanitară a blocat accesul publicului la reprezentatiile teatrelor. Pentru reluarea evenimentelor, fiecare instituție de spectacol își va lua toate măsurile necesare de siguranță pentru artiști și spectatori, iar programarea spectacolelor va ține cont, în permanență, de evoluția epidemiologică în plan local și de măsurile ce sunt necesare, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanților la manifestări”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a spus la Digi24 că Guvernul nu a decis reluarea spectacolelor în spații închise.

Categoric, nu, în acest moment. Nu am fost informați. Abia acum lucrăm pentru a elabora ordinul comun cu Ministerul Sănătății, ca de săptămâna viitoare să înceapă repetițiile în spațiul închis. Refuz să cred că e adevărat pentru că e o ilegalitate. Fac apel la managerii instituțiilor din subordinea primăriilor să nu se lase târâți în comiterea unei ilegalități. Până la urmă, dânșii vor fi factorii răspunzători”, a spus ministrul.

Orice nouă normă de reluare a activității în domeniul cultural se poate face doar în baza ordinului comun semnat de ministrul Culturii și Sănătății. Orice reluare a activității în afara acestor norme reprezintă în mod cert o ilegalitate”, a adăugat Gheorghiu.

Și Grupul de Comunicare Strategică a reacționat la anunțul Gabrielei Firea:

Potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfășura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanță și de protecție sanitară. Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfășurate în spații închise.

În aceste condiții, descurajăm astfel de inițiative care riscă să pună în pericol viața și sănătatea comunităților locale, fiind pasibile de sancțiuni contravenționale sau penale. Facem apel la responsabilitatea managerilor teatrelor din București să nu transpună în fapt o astfel de decizie a primarului general al municipiului București”, se arată într-un comunicat de presă.

Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla prefectul municipiului București va acționa pentru suspendarea unei astfel de hotărâri”, mai arată GCS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...