O maşină hibrid a luat foc în timpul nopții din cauza unui scurtcircuit

Data publicării:
pompieri incendiu
Pompierii au fost solicităti la stingerea unui incendiu. FOTO Arhivă Digi24

O maşină de tip hibrid a luat foc în garajul unei locuinţe din comuna Dumbrăviţa, de lângă Timişoara, focul cuprinzând şi o încăpere alăturată. Pompierii care au intervenit pentru stingerea incendiului au stabilit că a fost vorba de un scurtcircuit la instalaţia electrică a autoturismului.

Potrivit ISU Timiş, pompierii au fost chemaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu produs la un garaj, în comuna Dumbrăviţa. Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesfa cu ardere generalizată la un autoturism de tip hibrid, aflat în interior, cu propagare la o încăpere alăturată, pe o suprafaţă totală de aproximativ 60 de metri pătraţi, scrie News.ro

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit după un scurtcircuit produs la instalaţia electrică a autoturismului.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...