Sari la conținut

Adrian Năstase: Desemnarea lui Dacian Cioloș înseamnă probabila instalare, sub acoperirea ideii de tehnocratie, a unui guvern de dreapta

 

Fostul premier Adrian Năstase. FOTO: Facebook

„Probabil că în Parlament PSD va descoperi, cu uimire, că se află în opoziție, dacă nu va accepta o poziție umilitoare, minoritară, în noul guvern. Nu cred că prin desemnarea unui premier tehnocrat toate partidele vor fi în opoziție! Astfel, cu ajutorul „străzii”, este schimbată majoritatea parlamentară decisă în alegeri și, pe această bază, guvernarea”, a scris astăzi Adrian Năstase pe blogul personal.

Fostul lider social-democrat critică maniera în care PSD a abordat consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, fapt ce i-a permis acestuia să se manifeste ca "președinte jucător".

„PSD avea posibilitatea să se prezinte cu un candidat susținut de toate partidele din Coaliție. Într-o astfel de situație, președintele era obligat să desemneze primul candidat de premier din partea majorității parlamentare (vă aduc aminte că într-o situație asemănătoare, Băsescu a fost obligat să-l desemneze pe Ponta). La consultări (runda a doua), PSD a venit însă cu un candidat doar din partea partidului, nu a coaliției, ceea ce evident i-a permis lui Iohannis să se manifeste ca „președinte jucător””, mai apreciază Adrian Năstase.

El avansează și un scenariu probabil pentru perioada următoare.

„Posibil ca PSD să participe la votul de învestitură și să dea „un vot util”, iar apoi să se retragă în opoziție. Vom vedea. Vă amintesc, însă: componența guvernului nu este esențială, pentru că formula inițială (care trebuie aprobată de Parlament) poate fi ușor modificată prin remaniere — procedură care îi implică doar pe premier și pe președinte! Ușor de realizat în ultimul an de mandat al parlamentarilor”, mai spune Adrian Năstase pe blog.