BEC reclamă la Parchet opt candidaţi, pentru semnături similare. Printre ei - Alexandru Cumpănașu și Viorel Cataramă

Data actualizării: Data publicării:
biroul electoral central_digi24
Foto: Digi24

Biroul Electoral Central (BEC) a sesizat Parchetul General în privința mai multor candidați la alegerile prezidențiale, în contextul în care în urma verificărilor instituția a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceștia. Printre candidați se numără Alexandru Cumpănașu și Viorel Cataramă.

„Luând în considerare cele reținute în motivarea Deciziilor Biroului Electoral Central privindu-i pe candidații Viorel Cataramă (Partidul Dreapta Liberală), Miron Cozma (candidat independent), Maria Minea (Partidul Românilor Patrioți de Pretutindeni), Cătălin Sorin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Național), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandru Cumpănașu (candidat independent), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Bobby George Marius Pănescu (candidat independent), în sensul că s-a constatat un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură de a influența îndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de susținători de 200.000, membrii BEC au înțeles să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la verificarea împrejurimilor de fapt care au stat la baza constatărilor menționate în cuprinsul Deciziilor BEC indicate anterior”, transmite BEC, într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX.

Instituția amintește de o hotărâre a CCR „conform cărora cerința semnăturii, ca element al listelor de susținători, intră sub incidența dispozițiilor din Codul penal pentru infracțiunea de fals în declarații, iar răspunderea prezumției de veridicitate se poate face numai prin constatarea falsului în condițiile prevăzute de lege”.

Până acum au fost validate candidaturile pentru Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor şi Mircea Diaconu.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri