Aleși certați cu legea. Trei parlamentari au ajuns la închisoare, mai mulți așteaptă verdictul instanței

Data publicării:
parlament mediafax 2 -3

Alegerile uninominale din decembrie 2012 par să nu fi avut efectul scontat. O spune răspicat chiar şeful deputaţilor, Valeriu Zgonea.

„Este o rușine ce s-a întțmplat, este o rușine că acest om a ajuns in Parlament”, a spus Valeriu Zgonea despre parlamentarul Gheorghe Coman.

Acesta este acuzat de DNA că a luat peste 3.000 de lei pentru a-l menţine în funcţie pe şeful DSV Buzău. Deputatul se lăuda, susţine DNA, că din suma primită urma să achite nota de plată pentru protocolul la o acţiune de partid la care a participat şi ministrul Întreprinderilor mici şi mijlocii, Maria Grapini.

„Ăăă....ca la orice partid se cere nişte bani că nu mă feresc de tine, mi-a cerut nişte bani ăştia......şi organizarea uite a venit oameni, acuma vine Grapini, trebuie să-i fac masă cu aia... Eu de unde să plătesc?”, ar fi spus Gheorghe Coman, potrivit referatului procurorilor.

În momentul în care au intervenit anchetatorii, parlamentarul a fugit cu maşina, dar a fost fost prins 12 ore mai târziu. În urmă cu un an, el a făcut spectacol la o emisiune TV.

În general aş fi vrut să văd şi eu cum este ca parlamentar. Deci meseria mea înainte de a fi parlamentar, să vă spun sincer, ... auto. Meseria mea este auto”, declara el atunci.

Un alt parlamentar care are probleme cu legea este social-democratul Nicolae Vasilescu. În urmă cu două luni, în calitate de şef al comisiei de regulament al Camerei Deputaţilor, susţinea că parlamentarii trebuie să fie integri. În ciuda discursului public, el a fost condamnat la doi ani cu executare pentru trafic de influență pentru că ar fi pretins de la reprezentantul legal al unei firme suma de 2 milioane de lei.

„Deputații și senatorii fac dovada unei maxime scrupulozități pentru a evita orice situație succeptibilă de a fi asimilată corupției”, spunea parlamentarul în octombrie 2013.

Printre cei aleşi în decembrie 2012 în Parlamentul României, dar ajunși între timp după gratii, se regăseşte şi Antonie Solomon, condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupţie, dar și George Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”. Există şi alţi parlamentari care îşi aşteaptă sentinţa definitivă. Printre aceştia Relu Fenechiu, condamnat, în primă instanţă, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul. Monica Iacob Ridzi, Petru Movilă şi Marian Ghiveciu completează lista aleşilor în funcţie care au dosare penale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...