Alina Gorghiu a demisionat de la șefia PNL

Data actualizării: Data publicării:
EXIT POLL - PNL
Foto:InquamPhotos/George Călin

Alina Gorghiu și-a depus mandatul de la șefia Partidului Național Liberal, după rezultatele înregistrate la alegerile din 11 decembrie. Iar, potrivit unor surse citate de News.ro, Ilie Bolojan a demisionat din funcţia de secretar general PNL, iar Cristian Buşoi de la şefia filialei Bucureşti.

Liderii de organizaţii PNL care au obţinut rezultate peste media naţională a partidului la alegerile parlamentare au fost convocaţi la o şedinţă luni seara, la ora 18.00, la sediul central al formaţiunii. Motivul şedinţei era găsirea unei soluţii de compromis până la congresul de anul viitor, când va fi aleasă noua garnitură de lideri ai formaţiunii.

Alina Gorghiu a demisionat însă înainte de această ședință. Ea făcut anunțul într-o conferință de presă, fără să răspundă la întrebări.

Gorghiu a precizat că mai sunt și alte persoane din conducerea partidului și lideri de filiale care au decis să îşi asume rezultatul de la alegeri.

„Încă de ieri am avut discuții cu colegii, liderii din teritoriu, conducerea centrală și pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului”, a declarat Alina Gorghiu.

De asemenea, ea a mai anunțat că mâine la 12:00 Biroul Politic Național pentru a convoca Convenția Națională. Totodată, va fi stabilită conducerea interimară a partidului.

Potrivit rezultatelor parțiale după numărarea a 82 la sută din voturi, PNL a obținut la Senat 20,34% din voturi, iar la Camera Deputaților 19,99%.

Discursul Alinei Gorghiu:

„Doresc, în primul rând, să mulțumesc, încă o dată electoratului de dreapta pentru voturile pe care ni le-a acordat. Cred în continuare că oferta electorală a PNL a fost una bună, atât în ceea ce privește candidaturile, cât și în privința programului electoral.

Cu toate acestea votul a fost covârșitor pentru PSD. Le recunoaștem victoria. Au un program de guvernare pe care trebuie să și-l pună in aplicare. Le urez să aibă capacitatea să-și indeplinească toate promisiunile. Noi vom face opoziție și ne vom asigura că viitorul guvern își va respecta promisiunile pentru care a fost votat.

Am avut o discuție cu liderii partidului și i-am informat că nu există alt gest decât depunerea mandatului meu de Președinte. A fost o onoare pentru mine să fiu liderul acestui partid, doi ani de zile. Vă asigur că e un partid puternic care va trece cu bine peste acest nedorit rezultat. De altfel, și alți lideri din conducerea partidului își asumă demisia.

Astăzi după-amiază voi avea o întâlnire cu Președinții de filiale, iar mâine am convocat Biroul Politic Național.

Le voi propune colegilor mei convocarea Convenției pentru a stabili cât mai repede noua conducere. Convenția trebuie să ofere un nou start, stabilitate și coerență actului politic din interiorul partidului nostru. Putem să o organizăm la începutul lunii februrarie.

Mâine în cadrul BPN se va decide formula de interimat.

Obiectivul este ca PNL să rămână solidar și să devină o opoziție puternică la PSD pentru că știm cu toții cum se comportă PSD la guvernare. Pentru asta, este însă nevoie de o conducere legitim aleasă și de performanță electorală.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...