Sari la conținut

Alina Mungiu: „Nu mă duc consilier cu carte de muncă la Cotroceni”

„ (...) trebuie să spun neechivoc – pentru că am postat pe site și am avut surprize că lumea n-a reluat – că eu nu o să mă duc consilier cu carte de muncă la Cotroceni, deși de două zile mă vorbește toată lumea în acest sens”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24.

„Dar oamenii de bună intenție – care acum or să treacă în extrema cealaltă: or să mă acuze că sunt iresponsabilă, că nu mănânc salam cu soia, că mă duc înapoi la Berlin și las țara să se descurce singură – să nu-și facă griji: așa cum Klaus Iohannis a reușit la Sibiu să creeze un mecanism obiectiv în care să atragă cei mai buni oameni, la fel și aici”, a adăugat Alina Mungiu-Pippidi.

Presa a speculat că președintele SAR a putea deveni consilier la Cotroceni, după ce președintele ales Klaus Iohannis a venit, vineri, la evenimentul de lansare a unei cărți a Alinei Mungiu-Pippidi la târgul Gaudeamus.

„La ora asta, văd că mă bârfește foarte multă lume de trei zile, dar nu s-a întâmplat decât un lucru elementar de simplu: președintele ales Klaus Iohannis a venit la lansarea mea de carte, a stat o oră pe un scaun fără să spună nimic – și-așa i-au scos ăștia reputația că nu vorbește – însoțit de o suită întreagă și după o oră a venit și a cerut un autograf, plin de respect și s-a retras. Au început o grămadă de speculații. Domnule, nu s-a întâmplat absolut nimic, faptul că a venit nu înseamnă absolut nimic, nu înseamnă câtuși de puțin că mă duc consilier la Klaus Iohannis sau că el vrea să mă duc consilier. Înseamnă numai că, de acum înainte, avem un președinte care respectă intelectualii într-un fel de care ne dezobișnuisem”, a ținut să precizeze Alina Mungiu-Pippidi.

„În jurul președintelui Iohannis se află deja niște oameni. Sunt oameni care l-au ajutat să ajungă până aici. Deci nu e ca și cum Klaus Iohannis ar fi singur. Și probabil că numărul lor va fi mult mai mare odată ce ajunge președinte”, a mai spus președintele SAR. 

Ea a atras atenția și că funcționarii administrației prezidențiale, în frunte cu președintele, sunt foarte prost plătiți.

Întrebată la „Testul de sinceritate” - rubrică a emisiunii „Kilometrul 0” - care e cea mai puternică variantă pentru șefia PNL, Alina Mungiu-Pippidi a răspuns că nu are nici cea mai mică idee și nici cel mai mic interes. „Nu mă mai sunați pe tema asta, vă rog! Nu la ziariști, dar nici la PNL-iști! Please! Liniște! De altfel, am plecat mâine la Berlin, așa că nu vreau să mai aud de povestea asta!”, a spus, glumind, președintele SAR.