Sari la conținut
News Alert

Anchetă după raportul Curții de Conturi. Parlamentarii vor să verifice cum s-au cheltuit banii din Fondul de rezervă al Guvernului

Premierul Victor Ponta / FOTO: gov.ro

Comisia parlamentară de anchetă a fost formată la solicitarea PNL, cu sprijinul unui deputat din PPDD.

Guvernul a cheltuit, în 2013, un miliard de lei fără justificare, susţine un raport al Curţii de Conturi. Banii erau din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, care, spun inspectorii, funcţionează ca un buget paralel.

Raportul Curţii de Conturi arată că banii au fost folosiţi pentru suplimentarea bugetelor unor instituţii şi autorităţi locale. Pentru asta au fost emise 38 de hotărâri de guvern, într-o manieră netransparentă, remarcă documentul.

Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit nereguli şi la Ministerul Transporturilor. Nu mai puţin de 6 milioane de lei au fost plătite ilegal directorilor şi administratorilor unor companii din subordine, printre care TAROM, Aeroporturi Bucureşti şi CFR SA. Deşi Guvernul le limitase lefurile la şase salarii medii pe economie, aceştia nu au aplicat legea şi au încasat în continuare mii de euro pe lună.