Sari la conținut

C. P. Tăriceanu vrea „o discuţie politică serioasă” în coaliţie, după ce Victor Ponta se întoarce în țară

Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament, fără îndoială, îmi ridică şi mie nişte semne de întrebare referitoare la modul în care funcţionează coaliţia guvernamentală şi majoritatea. Vreau să cred că este numai o defecţiune de parcurs şi de aceea cred că este nevoie ca, odată cu revenirea premierului în ţară, să facem o discuţie foarte serioasă în jurul acestei chestiuni, pentru a vedea cum funcţionează majoritatea până în 2016 şi a evita, pe viitor, situaţii ca cea de ieri”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Totuşi, preşedintele Senatului consideră că situaţia nu este „nici emblematică, nici hotărâtoare pentru buna funcţionare a guvernării şi a coaliţiei”, pentru că actualul guvern şi actuala coaliţie au rezultate, iar discuţia din coaliţie ar trebuie să se concentreze pe evitarea unor astfel de situaţii în viitor. 

Potrivit unor surse Digi24, premierul Victor Ponta se întoarce duminică în țară, după ce în ultimele trei săptămâni a fost în Turcia, unde a fost operat la genunchi.