Sari la conținut
News Alert

C. T. Popescu: Cabinetul Ponta III, „un guvern de gașcă personală”

 „Mă mărginesc să constat că, în dorința de a avea controlul acestui guvern, fără a avea un supracontrol din partea partidului, exercitat de alte nume grele din partid sau de baroni, domnul Ponta și-a băgat aceste relații ale lui, recte o consilieră pe care o are de șase luni,” în echipa guvernamentală, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Această doamnă, Ioana Petrescu, este consiliera domnului Ponta de șase luni și a fost plecată vreo 14 ani din România. Are o diplomă la Harvard, dar în ce măsură poate dânsa să aibă o cunoaștere a realității economice, sociale din România, dintr-o funcție atât de grea ca aceea de ministru de Finanțe?”, a adăugat C.T. Popescu.

Pe de altă parte, jurnalistul a calificat drept „circ politic” ceea ce s-a întâmplat marți în Parlament. „Ce am văzut în Parlament acum e teatru politic, cu acești doi actori, în continuare principali, domnul Ponta și domnul Antonescu. Gestul domnului Antonescu nu pot să-l văd în niciun caz ca pe o demisie de onoare. Domnul Antonescu s-a debarasat de această funcție”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Urmăriți-i declarațiile complete în materialul video de mai sus.