CCR: Legea pentru desființarea Institutului Revoluției Române, condus de Ion Iliescu, neconstituțională

Data publicării:
Ion Iliescu coboară dintr-o mașină.
Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de PSD împotriva legii pentru desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu, pe care a declarat-o neconstituțională în ansamblu.

„În ședința din 24 martie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 33 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 sunt neconstituționale, în ansamblul lor. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, se arată într-un comunicat CCR.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Senatul a votat pe 15 februarie desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 0 abțineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.

Desființarea institutului este un demers care a început în urmă cu un an și câteva luni. În decembrie 2019, guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului Revoluției Române.

PSD a atacat la CCR legea de desființare a Institutului Revoluției.

 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri