Sari la conținut
News Alert

Chirica, vicepreședinte PSD: Nu mai am încredere în Iordache

În cea de-a cincea zi de proteste provocate de controversata ordonanţă care schimbă prevederile Codului Penal, în privinţa abzului în serviciu, PSD ia în calcul să renunţe la actul normativ. Informaţia a fost publicată de site-ul DCNews.ro, care citează o declaraţie a preşedintelui social-democrat, Liviu Dragnea. Mihai Chirica, vicepreședinte PSD a comentat această informație pentru Digi24.

Mihai Chirica, vicepreședinte PSD, primarul municipiului Iași: „Este o revenire într-o stare de normalitate, în felul acesta va reuşi să arate României întregi că intenţia este de a guverna corect. Să revenim din nou la un program de guvernare pe care l-am promis în 11 decembrie. Domnul premier Grindeanu trebuie să ţină cont de această propunere. Eu nu mai am încredere în domnul Iordache. Nu dintr-un motiv personal pentru că nu ne-am cunoscut de foarte multe ori, dar dacă venea cu această propunere mai devreme cu siguranţă s-ar fi rezolvat până în momentul de faţă”.