Exclusiv Ciucă: Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL. Imaginea partidului e afectată, nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PNL, Nicolae Ciucă
Președintele PNL, Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că PNL va vota în Senat pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu, vizat de DNA în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid. El a spus la Jurnalul de Seară de la Digi24 că a vorbit cu Cîțu și că acesta își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat.

„În momentul în care vom primi documentele DNA, am obligativitatea, ca președinte al Senatului, să convoc Biroul Permanent și apoi să fie înaintate Comisiei Juridice, care va întocmi un raport. Raportul va merge apoi în plen pentru aprobare.Vom proceda ca până acum, acordând votul pentru a lăsa justiția să-și facă treaba.

Eu îmi exprim convingerea că senatorii PNL vor avea propria judecată și vor lua decizia cum au făcut și până acum în interiorul partidului”, a spus Ciucă.

El a recunoscut că imaginea PNL e afectată de acest scandal.

„Florin Cîțu a fost președinte al partidului, a fost premier, e membru PNL. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic. Este absolut corect să lăsăm instituțiile, justiția să-și deruleze procedurile și în final să vedem care este concluzia”, a spus Ciucă.

Întrebat dacă are încredere în Cîțu, președintele PNL a răspuns: „Am încredere în justiția română”.

„Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că în situația de față își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat. Este o decizie corectă a unui membru de partid responsabil, care dincolo de propria persoană, are în vedere și imaginea partidului”, a spus Ciucă.

Procurorii DNA au cerut Președinției și Senatului să încuviințeze începerea urmăririi penale față de trei persoane care aveau calitatea de demnitari într-un dosar legat de achizițiile de vaccinuri în pandemie. Este vorba despre fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă.

Prejudiciul calculat de procurori pentru dozele ce vaccin cumpărate degeaba de statul român depășește un miliard de euro.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri