Sari la conținut

Codul fiscal, motiv de scandal între PSD și PNL

Social-democraţii spun că vor apela la orice mijloace pentru ca reducerea TVA să intre în vigoare de anul viitor.

85 din cei 86 de parlamentari PNL prezenți în Parlament la adoptarea codurilor fiscale au votat pentru. Guvernul României este obligat să țină cont de votul dat de Parlament și nu de opțiunile politice. De aceea, guvernul Ponta are toată legimitatea deciziilor, plecând de la ordonanțe la asumarea răspunderii în Parlament, să promoveze și să implementeze măsurile cuprinse în Codul Fiscal”, a declarat președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, într-o conferință de presă.

Atacurile Rovanei Plumb au fost continuate de purtătorul de cuvânt al PSD, care , într-un comunicat de presă, spune că „liberalii se joacă cu stabilitatea economică a României”.

Este cât se poate de absurd faptul că cei din PNL își reneagă propriul vot din Parlament pe Codul Fiscal. Dacă inconsecvența și răzgândelile pe proiecte cruciale pentru țară reprezintă modul PNL de a face politică, atunci românii au toate motivele să se simtă în pericol de o venire a liberalilor la guvernare.

Practic, cei din noul PNL, mai corect noul PDL, încearcă să ne explice că votul pe care l-au dat în Parlament, în favoarea modificărilor de fiscalitate propuse de Guvern este unul greșit.

Nu putem să ne jucăm așa cu stabilitatea economică a României! Mediul de afaceri are nevoie de un sistem economic și fiscal predictibil, nu de suceli politicianiste!

În 24 iunie, 85 din cei 86 de deputați PNL prezenți au votat pentru adoptarea Codului Fiscal. Facem un apel către cei din PNL să lase deoparte jocul politic de sorginte băsistă, să renunțe la ipocrizie și să dea dovadă de responsabilitate, respectând propriul lor vot din Parlament pe Codul Fiscal”, se arată în comunicatul de presă trimis de Gabriela Firea

Alina Gorghiu a declarat, într-o intervenție la Digi24, că „poziția PNL nu a fost modificată” și își va chema colegii din vacanță dacă va fi necesar.

Şedinţa de mâine a Coaliţiei va stabili fie convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru reexaminarea Codului Fiscal, fie o altă soluţie de promovare a măsurilor din proiect.

Citiți și: Economişti: Adoptarea Codului Fiscal prin ordonanţe de urgenţă ar fi o greşeală