Corlăţean: Relaţia cu Ungaria este într-un moment dificil. Maghiarii din Transilvania sunt masă de manevră

Data publicării:
170229013 20unguri-50045

Titus Corlăţean a declarat că astfel de momente apar ciclic. "De la Trianon s-a tot petrecut aşa ceva. Statul român va trece peste asta. Important este ca relaţia cu Ungaria să fie una corectă", a spus ministrul de externe la un post de televiziune.

"Ceea ce contează la Budapesta este numărul de voturi, inclusiv de la maghiarii din Transilvania care au cetăţenie ungară, pentru o bătălie electorală care se anunţă foarte aprinsă", a adăugat Corlăţean.

În acest context, el a spus că de multe ori maghiarii din Transilvania sunt "masă de manevră".

Ministrul s-a referit şi la recentele declaraţii ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, care a spus că arborarea steagului secuiesc în instituţiile publice româneşti este un drept natural al secuilor din Covasna şi Harghita, acesta nesfiindu-se să propună schimbarea Constituţiei României.

„Sper să nu ma facă greşeli, pentru că a doua zi îşi încetează mandatul la Bucureşti", a spus Titus Corlăţean, adăigând că, după discuţiile pe care le-a avut cu omologul său ungar, Janos Martonyi, ambasadorul a primit instrucţiuni să tacă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...