Sari la conținut
News Alert

Crin Antonescu nu exclude candidatura lui Klaus Iohannis la prezidențiale

Foto: Facebook

Crin Antonescu a fost întrebat, la Adevărul Live, dacă liberalii analizează posibilitatea unui schimb de candidatură la prezidenţiale, pe modelul Băsescu - Stolojan în 2004, astfel încât Klaus Iohannis să intre în cursa pentru Cotroceni din partea PNL, informează Mediafax.

„Evident că, dacă s-ar lua o asemenea decizie în partid, nu aş avea decât să o respect. Dar sunt foarte multe elemente care fac - să nu zicem imposibil - dar foarte puţin probabilă o asemenea variantă. Unu, nici eu, nici Klaus Iohannis, nici noi în PNL în general nu confundăm ceea ce de un an de zile s-a practicat, şi anume scorul de încredere al cuiva cu intenţia de vot, la o adică, la prezidenţiale”, a spus președintele liberal.

„Klaus Iohannis are una dintre cele mai mari cote de încredere, în continuare cota lui, cel puţin pe cercetările noastre a sporit uşor, nu a fost afectată de conflictul cumva şi în jurul prezenţei lui în Guvern, care a dus la obştescul sfârşit al USL. Dar nu ştim care ar fi intenţia de vot pentru Klaus Iohannis candidat la Preşedinţie, Klaus Iohannis nu are chestiunea asta în agendă”, a declarat Crin Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a precizat că nu este exclus un astfel de scenariu care să conducă la candidatura lui Iohannis.

„Sigur că, dacă ajungem în situaţia în care suntem în pregătirea prezidenţialelor şi vedem că în intenţie de vot la Preşedinţie Klaus Iohannis are în mod clar, semnificativ mai mult decât mine, sigur că orice partid se gândeşte şi eu primul, ca preşedinte de partid mă gândesc: hai să mergem cu cel care are mai multe şanse. Nu e deloc scopul vieţii mele, nici măcar scopul vieţii mele politice Preşedinţia cu orice preţ”, a mai spus preşedintele PNL.