Crin Antonescu: Nu semnez pentru candidatura lui Mircea Diaconu la europarlamentare

Data publicării:
Mircea Diaconu2-Mfax

Mircea Diaconu / Mediafax

Întrebat dacă ar semna pe lista de susţinători ai lui Mircea Diaconu, care încearcă să strângă cele 100.000 de semnături pentru a-şi putea depunde candidatura ca independent, Crin Antonescu a răspuns: „Nu, din motivele din care, aşa cum v-am mai spus, nu l-am putut menţine pe lista noastră. Am văzut că şi alţii au ezitări să semneze, cu toate că sunt mult mai hotărâţi susţinători ai candidaturii lui Mircea”.

Prezenţa lui Mircea Diaconu în Parlamentul European ar fi un câştig pentru România şi şansa ca, la Bruxelles, să existe cu adevărat un candidat independent după „mascarada EBA”, a declarat liderul PSD, Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Mircea Diaconu crede că numai o instanţă de judecată poate decide dacă are sau nu dreptul să candideze pentru Parlamentul European, deşi Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că el nu poate face acest lucru, pentru că împotriva sa exista o decizie de incompatibilitate.

„BEC trebuie să-mi primească dosarul, atât, să vadă dacă am 100.000 de semături şi dacă mă încadrez legii. Mai departe cineva va contesta, şi chestiunea asta se discută în justiţie, dreptul meu de a alege şi de a fi ales în ţara mea se judecă într-o instanţă judecătorească de data asta. Vreau să fiu în postura în care să ajung în faţa unui judecător care să îmi spună şi mie dacă eu am drepturile cetăţeneşti întregi sau n-am. Dacă mi-a interzis cineva drepturile cetăţeneşti sau nu”, a spus Mircea Diaconu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri