Crin Antonescu: Nu susținem noi impozite, reducerea CASS e în discuție Data publicării: 31.10.2013 15:14 Cum își construiește România planurile pentru a cuceri piețele externe Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 17 mai Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 16 mai Explozie puternică într-un bloc din Germania Premierul Slovaciei a fost împușcat 19 copii răniți în Gaza vor fi aduși la spitale din România Zelenski e în Harkov Corespondență din Slovacia „Nu există motive să fie interpretată într-o cheie politică internă”, a dat asigurări Crin Antonescu referindu-se la informațiile vehiculate în presă referitoare la disensiuni în USL pe tema modului în care se pot strânge mai mulți bani la buget. Declarațiile președintelui liberal intervin după ce vicepremierul Daniel Chițoiu, membru PNL, a declarat, miercuri, că o creștere a taxelor ar duce la ruperea USL.Guvernul a procedat, miercuri, la o rectificare bugetară, după ce a constatat că veniturile la buget sunt mai mici decât se estimase inițial. Etichete: usl crin antonescu crestere taxe impozite noi reducerea cass Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News Top Citite 1 Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la... 2 Putin, despre ofensiva rușilor din Harkov: „Este vina ucrainenilor”. Dictatorul rus spune... 3 Imaginile cu care se promova criminalul de 16 ani din Crângași. Pe rețelele sociale avea... 4 Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini... 5 Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare...
Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor