Sari la conținut

Dacian Cioloș: La sfârșitul săptămânii intenționez să prezint lista miniștrilor

„Vă mulțumesc tuturor pentru sutele de mesaje și pentru susținere. Zilele acestea am avut discuții consultative cu partidele politice. Lucrez la o echipă solidă, iar procesul de selecție a miniștrilor este în plină desfășurare. La sfârșitul acestei săptămâni intenționez să prezint lista miniștrilor, în vederea audierilor în comisiile parlamentare”, a scris premierul desemnat pe Facebook.

Vă mulțumesc tuturor pentru sutele de mesaje și pentru susținere. Zilele acestea am avut discuții consultative cu...

Posted by Dacian Ciolos on Thursday, November 12, 2015

După ce ieri s-a întîlnit cu liderii partidelor parlamentare, Dacian Cioloş a discutat şi cu şefii parlamentarilor neafiliaţi, înscrişi în Partidul Social Românesc, respectiv Mişcarea Populară.

Primul a fost Mircea Geoană care i-a promis votul celor 12 aleşi care sunt membri ai PSRO.

„Grupul nostru parlamentar marțea viitoare va vota în favoarea guvernului Cioloș”, a spus Mircea Geoană.

Dacian Cioloş s-a întreţinut mai bine de jumătate de oră şi cu fostul preşedinte Traian Băsescu, în prezent şef al Mişcării Populare.

Cele opt voturi pe care le are Mişcarea Populară vor fi pentru susţinerea instalării guvernului. L-am atenționat asupra priorităților noastre, ceea ce s-ar putea să ne situeze aproape cert în postura de partid de opoziție”, a spus Traian Băsescu.

Dacian Cioloş spune că va încerca să obţină votul fiecărui parlamentar.

Chiar dacă premierul desemnat nu şi-a definitivat lista de miniştri, în presă au apărut deja numele celor care ar putea ocupa un loc în viitorul cabinet Dacian Cioloş. La Externe una din variante este chiar actualul ministru Bogdan Aurescu. Diplomat de profesie, acesta ocupă funcţia din 2014. O altă variantă este sociologul Dan Dungaciu, care în prezent este directorul Institutului de Ştiinţe Politice din cadrul Academiei Române.

Portofoliul de la Agricultură ar putea fi ocupat de fostul ministru Mihail Dumitru. În prezent, acesta este directorul departamentului de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.

Mihnea Motoc este un alt nume vehiculat pentru cabinetul Dacian Cioloş. Potrivit presei, ambasadorul României în Marea Britanie ar urma să primească portofoliul Ministerului Apărării Naţionale.

În timp ce Marius Nica ar putea fi numit la Fondurile Europene.

La Finanţe, în locul lui Eugen Teodorovici, ar putea veni o femeie. Daniela Gheorghe este director în cadrul Comisiei Europene şi se ocupă de bugetul instituţiei.

La Economie ar putea fi numit un alt expert al Comisiei Europene. Tudor Constantinescu este numele vehiculat în presă pentru acest portofoliu.

Pentru Ministerul Justiţiei pe lista candidaţilor o găsim pe Laura Ştefan, coordonator al ONG-ului Expert Forum.

La Educaţie ar putea rămâne în continuare actualul ministru Sorin Cîmpeanu, în timp ce la Sănătate portofoliul l-ar putea primi medicul Sorin Paveliu.

Pentru Ministerul de Interne este vehiculat numele lui Constantin Dudu Ionescu. Actualul consilier al lui Klaus Iohannis a mai ocupat această funcţie şi în trecut.