Sari la conținut

Dacian Cioloş: Nu e intenţia mea să facem un partid

Fostul premier Dacian Cioloș consideră că, pe viitor, România nu are nevoie de "tătuci" sau de lideri mesianici, ci de echipe cu proiecte concrete și de coeziune. Fostul premier a vorbit și despre planurile de viitor ale platformei pe care a înființat-o.

dacian ciolos fb

"Ce facem acum? Am constituit acea asociație - Platforma România 100 - și căutăm împreună cu echipa modalitatea cea mai bună pentru ca activitatea din cadrul acestei asociații să poată să sprijine un proiect în perspectiva 2019-2020. Vom lucra pe proiecte care să dea consistență unui program. (...) Nu e intenția mea, dacă asta e întrebarea, să facem un partid. (...) Cred că o angajare acum, în acest moment, într-un partid politic nou nu ar face decât să dezbine, să fractureze și mai mult forțele care caută să se regăsească, să se redefinească și cred că este important să le fie lăsat timp să facă asta. Lupta și bătălia politică nu vreau să o duc în direcția asta a dezbinării, a provocării, doar de dragul de a avea puterea", a susținut Dacian Cioloș, citat de Agerpres.

El a adăugat că, în ultima vreme, împreună cu echipa sa caută modalități să mobilizeze energiile celor care doresc să se implice într-o altă modalitate de a face politică.

"Cred că e multă lume care ar fi dispusă să-și dedice timp și energie pentru acțiune publică, pentru acțiune colectivă, dar nu se regăsește în modul actual de a face politică, în modul actual de a promova proiecte la nivel public. Cred că este important să creăm aceste alternative și să încercăm să creăm forme noi de a mobiliza energiile acestea. Asta căutăm de câteva luni de zile: căutăm idei, căutăm modalități ca oamenii care sunt dispuși să se implice, să o facă", a mai spus Cioloș.