Dan Barna: Vom vota împotriva noului guvern Orban

Data publicării:
iohannis-barna-usr-consultari-cotroceni-inquam-photos-pctav-ganea (4)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul USR, Dan Barna, a declarat joi, la Digi24, că parlamentarii partidului său vor vota împotriva învestirii guvernului Ludovic Orban II, pentru a merge în logica declanșării alegerilor anticipate. Anunțul a fost făcut după ce președintele Klaus Iohannis a declarat că îl desemnează tot pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern.

„Vom vota împotriva guvernului. Chiar am discutat cu Ludovic Orban, am convenit că rămânem consecvenți pe strategia de anticipate. Vom vota împotriva învestirii”, a anunțat Dan Barna la Digi24. „Urmează ca săptămâna viitoare să discutăm despre ce se întâmplă și ce acțiuni concrete mai susținem pentru a crește șansele anticipatelor”, a completat liderul USR.

Dan Barna, președintele USR, a declarat la Digi24 că desemnarea lui Ludovic Orban era una previzibilă și consecventă cu mesajele președintelui. „Proiectul anticipatelor e pe direcția care sperăm să ducă la rezultatul așteptat de toți: de a avea anticipate și de a scoate România din criza perpetuă”, a comentat liderul USR.

Totuși, el recunoaște că în acest moment nu există certitudini în această procedură constituțională de a merge spre anticipate. „Obiectivul e de a se ajunge la dizolvarea Parlamentului și la anticipate, dar nu trebuie să pierdem din vedere că PSD, Pro România pot avea un rol în blocarea acestui proces. Dacă se va reuși blocarea, urmează situația de a avea o guvernare care să ducă România până la alegerile la termen”, a explicat Dan Barna.

El a repetat că USR este gata de a participa la guvernare, pentru a se asigura că primarii vor fi aleși în două tururi și că alte obiective dorite vor fi transpuse în realitate.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri