Federația Pro Agro îl susține pe Emil Dumitru, vehiculat pentru a prelua portofoliul de la Agricultură

Data publicării:
emil dumitru ar putea fi propunerea de ministru al agriculturii
Foto: Agerpres

Federația Națională PRO AGRO a transmis o scrisoare de susținere a lui Emil Dumitru pentru funcția de ministru al agriculturii. Scrisoarea este semnată de actualul președinte al PRO AGRO, Ionel Arion, iar în document se aduc argumente care denotă avantajele instalării unui fermier la conducerea ministerului pentru sectorul agricol din România.

„Sectorul agroalimentar din România este atent la situația politică a României. Indiferent de ceea ce înseamnă lupta politică, asociațiile profesionale din România au făcut și vor face o singură politică, Politica Agricolă Comună – PAC. Federația Națională PRO AGRO apreciază în mod pozitiv faptul că, printre numele vehiculate de a prelua portofoliul de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, figurează și domnul Florian-Emil DUMITRU, membru în cadrul Federației Naționale PRO AGRO și președinte în mandatul trecut (...)

Acest lucru ne demonstrează că efortul depus de către organizațiile profesionale de a promova obiectiv interesul legitim al fermierilor din România, este apreciat și de către mediul politic care a înțeles că printr-un parteneriat cu societatea civilă, va reprezenta un motor de dezvoltare a satului românesc și a economiei naționale.

În acest context, credem că este oportună nominalizarea unui fermier pentru fermieri”, se arată în scrisoarea semnată de președintele Pro Agro.

Emil Dumitru este unul dintre numele vehiculate în spațiul public pentru a prelua portofolicul de la Ministerul Agriculturii în Guvernul Orban.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita